• Leu / EUR4.7601
  • Leu / GBP5.4034
  • Leu / USD4.2755
Companii

Un român vrea să facă din fosta reşedinţă a arhitectului francez care a construit Ateneul Român şi Banca Naţională a României un reper pentru gastronomia haute-cuisine

Un român vrea să facă din fosta reşedinţă a arhitectului francez care a construit Ateneul Român şi Banca Naţională a României un reper pentru gastronomia haute-cuisine

Autor: Georgiana Călin

4 mar 2017 1535

Într-o clădire cu aer istoric - fosta reşedinţă a arhitectului francez Albert Galleron, cel care a construit Ateneul Român şi Banca Naţională a României -, restaurantul haute-cuisine Le Bistrot Français, relocat de câteva luni, îşi propune să provoace simţurile celor care îi trec pragul. Pe lângă gastronomia franţuzească, specifică zonei de fine dining, localul găzduieşte o expoziţie proprie de artă a proprietarului grupului Le Manoir, evaluată la peste 150.000 de euro.

Într-o dimineaţă însorită de februarie, în clădirea Galleron din spatele Ateneului Român, Cristian Preotu, proprietarul Le Bistrot Français, îşi prezintă colecţia de tablouri ce împodobeşte noua locaţie a restaurantului. Ajutor îi este criticul de artă Tudor Octavian, care, vorbind despre tablouri, face o retrospectivă a tipurilor de colecţionari şi a comentat însemnătatea artei pentru români de-a lungul timpului. Cristian Preotu nu face parte din categoria colecţionarului care cumpără tablouri pentru certificări ale sumelor plătite, ci pentru propria plăcere, este ideea principală transmisă de Tudor Octavian.

Mai exact, multe dintre tablouri sunt atipice pentru o colecţie – majoritatea sunt portrete care aparţin unor pictori mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Iar decizia de a decora restaurantul cu lucrări ce au acelaşi fir artistic şi care aparţin epocii în care a fost proiectat designul clădirii reprezintă un atu, o dovadă de bun gust al colecţionarului, este de părere criticul de artă. Începând din ianuarie, restaurantul găzduieşte o expoziţie proprie de tablouri, ce însumează 20 de opere ale picturii româneşti, cu o valoare de peste 150.000 de euro.

Citiţi continuarea pe Business Magazin

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7601
Diferență: -0,0504
Ieri: 4.7625
Azi: 4.2755
Diferență: 0,2744
Ieri: 4.2638
Azi: 5.4034
Diferență: 0,0185
Ieri: 5.4024
Azi: 4.2363
Diferență: 0,3601
Ieri: 4.2211