Companii

Unilever: brandul Knorr detine peste 42% din piata supelor

09.07.2008, 15:57 138

Unilever South Central Europe (USCE) a inregistrat in februarie-martie 2008 pe brandul Knorr o cota de piata valorica de 42,6% pe segmentul de supe, in timp ce din piata de cuburi a detinut 46%, potrivit reprezentantilor companiei care citeaza studiile agentiei de cercetare a pietei Nielsen. "Piata de supe inregistreaza o usoara crestere in 2007 fata de 2006, ritm care se mentine si in 2008. Schimbarea ambalajelor pentru intreaga gama de supe si campania nationala pe TV si in presa timp de cinci luni de zile au contribuit la cresterile inregistrate. Piata de cuburi creste fata de 2007 datorita aparitiei pe piata a formatelor mari, de sase litri", au declarat reprezentantii USCE. Principalii concurenti ai brandului Knorr pe segmentul de supe sunt Maggi, Vifon, Podravka, Rollton, in timp ce segmentul de cuburi si-l disputa cu Maggi si Gallina Blanca iar segmentul de condimente cu Maggi, Fuchs si Kamis. Knorr este cel mai mare brand al Unilever in lume si se vinde in mai mult de 87 de tari. Cifra de afaceri Unilever South Central Europe (pe regiune) pentru 2007 a fost de 206,7 de milioane de euro. Contributia vanzarilor din Romania la cifra de afaceri a Unilever South Central Europe a fost de 158,45 de milioane de euro, potrivit datelor companiei. In 2006, cifra de afaceri (pe regiune) a Unilever South Central Europe a fost de 178,7 milioane euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO