Companii

Urmează conferinţa ZF/NNDKP. „Cum administrăm riscurile fiscale şi (macro) economice în 2020?“ Cluj, 19 februarie. Care sunt schimbările legislative apărute ca urmare a apartenenţei României la Uniunea Europeană?

Urmează conferinţa ZF/NNDKP. „Cum administrăm...

Autor: Răzvan Botea

11.02.2020, 00:07 245

Singurele modificări fiscale certe în anul 2020 sunt obligaţiile ce îi revin României ca urmare a apartenenţei la Uniunea Europeană. Guvernul va trebui să găsească soluţii de armonizare a directivelor europene cu legislaţia românească. Astfel, companiile, avocaţii şi consultanţii fiscali trebuie să se pregătească pentru intrarea în vigoare a măsurilor Directivei europene DAC 6.

Directiva europeană prin care operatorii economici care folosesc scheme fiscale vor fi controlaţi atent -DAC 6 -, trebuia să fie transpusă în legislaţia naţională până la sfârşitul lui 2019, însă termenul a  fost depăşit. Directiva prevede, printre altele, obligaţia ca un „intermediar“, care poate fi avocat sau consultant în tranzacţie, să raporteze detaliile tranzacţiilor transfrontaliere care au ca scop un beneficiu fiscal.

Ziarul Financiar împreună cu casa de avocatură NNDKP, divizia de Consultanţă Fiscală, organizează miercuri, 19 februarie, o conferinţă legată de anul 2020 din perspectivă fiscală şi macroeconomică.

Avocaţii şi consultanţii fiscali ai firmei de avocatură NNDKP vor explica pe larg care sunt neclarităţile din legea sau din proiectele de legi din România care au apărut ca urmare a nevoii de transpunere a legislaţiei europene în Codul fiscal.

De asemenea, speakerii vor prezenta care sunt taxele şi impozitele cel mai uşor de modificat în cazul în care economia nu va evolua la nivelul aşteptărilor şi spaţiul fiscal-bugetar s-ar reduce şi mai mult.

O altă întrebare a mediului de afaceri pentru anul 2020 este legată de relaţia cu autoritatea fiscală şi în acest sens o altă temă de discuţie se va concentra pe obiectivele Ministerului de Finanţe şi ANAF-ului, cum interacţionează cu firmele şi ce impact ar putea avea  informatizarea ANAF-ului în relaţia cu contribuabilii.

În a doua parte a evenimentului avocaţii şi consultanţii NNDKP vor susţine o sesiune de prezentări specializate pe teme precum reguli antiabuz şi aranjamente artificiale, instrumente de procedură fiscală la îndemâna contribuabililor în litigiile fiscale, impactul pachetului european  „remedii rapide“, care vizează TVA, dar şi alte reglementări la nivel european care vor fi transpuse în legislaţia naţională.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO