Companii

Vânzările de bere la PET au coborât pentru prima dată după şapte ani sub 50% din piaţă

Vânzările de bere la PET au coborât pentru prima dată...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

10.04.2019, 00:07 847

Ponderea PET-ului (ambalaj din plastic) în totalul vân­zărilor de bere a scăzut în 2018 cu aproximativ trei puncte procentuale faţă de anul anterior, ajungând la 47,5%, arată datele Asociaţiei Berarii Româ­niei. Astfel, berea la PET coboară pentru prima dată du­pă şapte ani sub 50% din total piaţă, tendinţă care vine ca ur­mare a faptului că tot mai mulţi români aleg să cumpere be­re în ambalaje mai scumpe aşa cum este cel din sticlă. De exemplu, vânzările de bere la sticlă au avansat anul trecut cu un punct procentual până la 28,45% din total piaţă.

„Vedem în 2018 pentru prima dată faptul că berea îmbuteliată în ambalaj de tip PET a scăzut la sub 50% din piaţă. Este o scădere semnificativă, de 3,37 puncte procen­tua­le. De altfel, în ultimii patru ani, PET-ul a scăzut cu aproape 6%. Scăderea berii îmbuteliate în PET s-a tra­dus printr-o majorare a berii îmbuteliate în sticlă, cu peste 3% în ultimii patru ani, dar şi a berii la doză. Asistăm aşa­dar la o uşoară schimbare a tendinţei de consum care vine în acord şi cu opţiunea consumatorului român pentru pro­duse din categoria premium“, a declarat Julia Leferman, director general al Asociaţiei Berarii României.

Istoria berii la PET începea în România în 1998, atunci când Bere Mureş, la acea vreme o afacere antreprenorială românească, a introdus acest tip de ambalaj. Ulterior, toţi producătorii mari de bere au adoptat „moda“ PET-ului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO