Companii

Wizz Air închide baza aeriană de la Bacău, dar va avea în continuare o serie de curse de pe acest aeroport, inclusiv Londra Luton şi Milano Malpensa. Angajaţilor afectaţi le vor fi oferite joburi în alte zone ale reţelei

Wizz Air închide baza aeriană de la Bacău, dar va avea...

Autor: Roxana Rosu

21.01.2023, 11:20 25806

Compania aeriană Wizz Air a anunţat că va închide baza de la Bacău şi va folosi capacitatea disponibilă către alte rute cu o cerere mai ridicată.

Măsura face parte din strategia de optimizare a reţelei, pentru a reflecta contextul economic în schimbare, care nu a permis operarea bazei într-un mod viabil.

Wizz Air va continua să opereze o serie de rute din Bacău, incluzând rutele către Londra Luton şi Milano Malpensa. Angajaţilor afectaţi de la baza din Bacău le vor fi oferite oportunităţi în alte zone ale reţelei Wizz Air.

Primul zbor al Wizz Air a decolat din Bacău în data de 29 octombrie 2020, iar de atunci, compania aeriană a transportat aproape jumătate de milion de pasageri pe rutele sale către şi dinspre Bacău.

Compania aeriană precizează că va continua să zboare de la şapte baze în România, operând peste 60.000 de zboruri pe lună către 22 de ţări.

„Mediul macroeconomic complicat a făcut imposibilă continuarea operaţiunilor noastre în Bacău. Ne cerem scuze clienţilor noştri români pentru orice inconvenienţe pe care această decizie le va cauza. Prioritatea noastră în acest moment este să ne asigurăm că toţi clienţii afectaţi sunt contactaţi direct, primind sfaturi clare cu privire la opţiunile lor, şi să avem grijă de colegii şi echipajul nostru din Bacău.Wizz Air continuă să ofere tarife reduse de pe alte aeroporturi din România, inclusiv din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Suceava, Iaşi şi Sibiu.”, a declarat Tischner Roland, Officer Wizz Air Hungary General Operations.

Clienţii afectaţi, care au rezervat bilete direct prin wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil a companiei aeriene, vor fi notificaţi prin e-mail şi pot opta pentru rezervarea gratuită a unui alt bilet, pentru rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat sub formă de credit pentru rezervări viitoare sau rambursarea a 100% din preţul biletului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO