• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Constructii & Imobiliare

CNADNR a alocat 46 milioane lei pentru repararea trosonului Drajna-Lehliu de pe Autostrada A2

CNADNR a alocat 46 milioane lei pentru repararea trosonului Drajna-Lehliu de pe Autostrada A2

Autor: Departament Economic

23.03.2016, 15:42 503

Costul lucrărilor se ridică la aproximativ 46,5 milioane lei, costând în frezarea straturilor asfaltice pe o grosime de 12 cm şi realizarea straturilor de legătură şi a celui de uzură.

Tronsonul Drajna-Lehliu a fost dat în folosinţă în anul 2007, durata de viaţă a lucrărilor existente fiind de 6 ani. Pentru celelalte tronsoane, calea I Bucureşti - Constanţa, şi calea II Constanţa - Bucureşti sunt prevăzute lucrări de întreţinere periodică şi reparaţii curente, conform Programului de punere în ordine a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi.

"Reabilitarea acestui tronson este foarte necesară. Având în vedere că procesul de licitare la noi ar putea dura conform prevederilor legale până la 120 de zile, am alocat fonduri pentru DRDP Constanţa astfel încât aceasta să înceapă procedura de licitare a proiectului cât mai curând”, a declarat directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, într-un comunicat de presă.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270