Constructii & Imobiliare

Grupul GTC, care deţine clădiri de birouri şi în Bucureşti, a înregistrat în primul trimestru din 2022 o creştere a veniturilor din chirii cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 42 milioane euro, la nivel regional

Grupul GTC, care deţine clădiri de birouri şi în...

Autor: Roxana Rosu

24.05.2022, 10:03 94

Grupul GTC, care deţine clădiri de birouri şi în Bucureşti, a înregistrat în primul trimestru din 2022  o creştere a veniturilor din chirii cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 42 milioane euro, la nivel regional, în timp ce cifra de afaceri pe segmentul retail a ajuns la un nivel record, de 112% din valoarea înregistrată în 2019, înainte de pandemie.

Veniturile din închirieri sunt mai mari datorită achiziţiei de proprietăţi generatoare de venit, a finalizării clădirii Pillar din Budapesta,  în valoare de 6,5 milioane euro, şi a creşterii veniturilor din retail, în valoare de 3,8 milioane euro, ca urmare a renunţării la facilităţile acordate chiriaşilor în perioada pandemiei.

„Veniturile din primul trimestru al acestui an arată o îmbunătăţire semnificativă, în timp ce noile achiziţii acoperă veniturile pierdute din cauza renunţării la portofoliul de pe piaţa sârbă. Sectorul nostru de retail a înregistrat o creştere puternică mai ales din punct de vedere al performanţei, cifrele de afaceri fiind cu 12% peste rezultatele din 2019. Bilanţul nostru şi poziţia de numerar sunt foarte solide. Datoria netă rămâne practic neschimbată, LTV la 43% şi costul datoriei încă la un minim istoric de 2,16%. Suntem foarte mulţumiţi de rezultatele noastre şi aşteptăm cu nerăbdare restul anului.”, spune Ariel Ferstman, CFO GTC şi membru al Consiliului de Administraţie.

Gradul de ocupare a crescut şi el cu un 1 procent, iar EBIDTA ajustată este cu 5% mai mare. 

În acelaşi timp, marja brută din activitatea de închirirere a crescut cu 10 procente, ca rezultat al achiziţiilor şi finalizării mai multor proprietăţi. Această creştere rezultă după  scăderea veniturilor din închiriere şi servicii datorată vânzării portofoliului de birouri din Serbia.

„2021 a generat cifre excelente de performanţă şi, prin urmare, le-am recomandat acţionarilor noştri să plătească un dividend de 0,28 PLN pe acţiune din profitul din 2021, marcând o revenire la plăţile regulate de dividende. Rezultatele noastre din primul trimestru al anului 2022 arată că şi anul acesta va fi unul puternic, în ciuda renunţării la portofoliul de birouri din Serbia. Performanţa operaţională, în special a sectorului de retail, este foarte puternică şi promiţătoare, în timp ce sectorul de birouri va necesita în continuare atenţia noastră. Ne vom concentra, de asemenea, pe dezvoltarea proprietăţilor de birouri, lansând noul nostru proiect în Zagreb în T1, urmat de lansarea unei clădiri de birouri la Budapesta în T2. Având o poziţie puternică de numerar, suntem deschişi oportunităţilor de investiţii şi analizăm în mod activ pieţele pentru a ne stimula creşterea.”, a declarat Zoltán Fekete, Preşedintele Consiliului de Administraţie al GTC.

GTC a intrat pe piaţa românească în 1999 şi a dezvoltat şi vândut clădirile de birouri America House şi Europe House, situate în centrul capitalei, centrele comerciale Galleria (Arad, Buzău, Piatra Neamţ, Suceava) şi ansamblurile rezidenţiale FeliCity şi Rose Garden din Bucureşti.

În prezent, compania deţine City Gate (North Tower şi South Tower), Cascade Office Building, Premium Plaza şi Premium Point.

Grupul are activităţi concentrate în special în Polonia şi capitalele din Europa Centrală şi de Est. Pe parcursul celor 25 de ani de activitate, GTC a dezvoltat 77 de proprietăţi moderne de birouri şi retail cu o suprafaţă totală de cca. 1,4 milioane mp în Europa Centrală şi de Est.

GTC gestionează acum activ un portofoliu imobiliar comercial de 44 de clădiri comerciale oferind 761.000 mp de birouri şi spaţii comerciale de închiriat în Polonia, Ungaria, Bucureşti, Belgrad, Zagreb şi Sofia.

În plus, GTC are în dezvoltare cca. 400.000 mp proprietăţi comerciale şi birouri în capitalele Europei Centrale şi de Est, dintre care 36.000 mp în construcţie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO