Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în construcţia de imobile de lux, şi-a mărit vânzările cu 47% în perioada martie - mai, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut pentru ansamblul Nordis Mamaia 5*****, un ansamblu format din hotel de 5 stele şi apartamente rezidenţiale, situat în zona de Nord a staţiunii Mamaia.
În această perioadă, în pofida crizei medicale, au fost vândute 100 de unităţi în ansamblu, dintre care 75 sunt apartamente în hotel şi 25 sunt apartamente în zona rezidenţială. În cele trei luni, numărul unităţilor vândute s-a dublat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În momentul de faţă, procentul de unităţi vândute se ridică la un total de 54% din cele 730 de camere de hotel şi 290 apartamente rezidenţiale.
„La începutul situaţiei create de pandemie, în martie, comportamentul clienţilor Nordis s-a schimbat într-o mică măsură, puţini dintre ei au ezitat în privinţa achiziţiilor. Mai mult, având in vedere că produsul pus în piaţă de noi este inovator şi unic, numărul tranzacţiilor a crescut semnificativ comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Dată fiind situaţia excepţională prin care cu toţii am trecut, valoarea banilor scade, dobânzile se micşorează, oamenii au preferat să investească în proprietăţi care să le aducă un randament sigur”, a declarat Alexandru Mihai, Senior Partner Nordis Group.
Potrivit companiei, după perioada de izolare, piaţa imobiliară îşi revine treptat la normal şi chiar se înregistrează o creştere a numărului de cereri comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Credem că românii se vor axa în anii următorii pe turismul local. Cu toţii am devenit mult mai precauţi cu privire la locurile pe care le alegem ca destinaţie turistică, încercăm să evităm aglomeraţiile, aeroporturile şi să găsim destinaţii mult mai apropiate şi sigure. Dacă în urmă cu trei luni turiştii ar fi ales o destinaţie îndepărtată, acum e mai probabil să se concentreze pe turismul intern, implicit pe litoralul românesc, o tendinţă care cred că se va păstra şi în următorii ani”, a adăugat Alexandru Mihai, Senior Partner Nordis Group.
Ansamblul de lux dispune de facilităţi premium, precum cel mai mare SPA de pe litoralul românesc, cu o dimensiune de 3.200 de metri pătraţi, dar şi plajă proprie de 10.000 de metri pătraţi. Tot în incinta Nordis Mamaia se află şi o clinică medicală şi de recuperare, kinetoterapie şi medicină sportivă.