Constructii & Imobiliare

Peste 230.000 metri pătraţi de spaţii de retail ar putea fi livraţi în 2023, maximul ultimilor şase ani. Cushman & Wakefield Echinox: În următorii trei ani, retailul tradiţional va continua să ocupe un loc esenţial în peisajul imobiliar

Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox

Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox

Autor: Cristina Bellu

18.01.2023, 09:47 342

Livrările de spaţii de retail vor creşte semnificativ în 2023, în condiţiile în care în prezent peste 230.000 de metri de pătraţi sunt în construcţie şi au ca termen de livrare finalul anului, reprezentând un maxim al ultimilor şase ani, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Spre comparaţie, în 2022, dezvoltatorii au livrat aproximativ 100.000 de metri pătraţi de spaţii de retail, 80% reprezentând parcuri de retail, Bucureşti, Timişoara, Piteşti, Turda, Baia Mare, Slatina, Miercurea Ciuc fiind printre oraşele care au beneficiat de astfel de investiţii.

Ultimul trimestru din 2022 a bifat proiecte de retail livrate cu o suprafaţă cumulată de 20.000 metri pătraţi.

În acelaşi timp, stocul de spaţii de retail la nivel naţional se situa la finalul anului trecut la nivelul de 4,2 milioane de metri pătraţi, din care 56% reprezintă facilităţi de tip mall, 38% parcuri de retail şi 6% galerii comerciale.

După o perioadă de câţiva ani în care atenţia dezvoltatorilor a fost către parcurile de retail, acestea din urmă cumulând peste 80% din noile livrări, în următorii trei ani activitatea de dezvoltare va fi dominată de proiectele de tip mall, proiecte ce reprezintă mai mult de 60% din totalul spaţiilor noi estimate a fi construite până în 2025 la nivel national, arată datele companiei Cushman & Wakefield Echinox.

”Anul 2022, dar şi planurile pe care dezvoltatorii le au pentru următorii trei ani, reprezintă încă o dovadă că retailul tradiţional va continua să ocupe un loc esenţial în peisajul imobiliar, în primul rând pentru că mall-urile, parcurile de retail sau galeriile comerciale nu mai înseamnă doar un loc în care poţi face cumpărăturile. Acestea asigură ecosistemul perfect pentru brandurile noi care doresc să intre pe piaţă, dar şi pentru ca cele prezente deja să îşi adapteze politicile de vânzări la modificările de consum ale clienţilor”, spune Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Aproape 600.000 metri pătraţi de spaţii de retail se află în prezent în diferite stadii de construcţie, aceste spaţii urmând a fi livrate în perioada 2023-2025. Aproximativ 40% din această suprafaţă ar putea fi construită până la finalul anului, potrivit datelor comunicate de dezvoltatori.

Prime Kapital - MAS Real Estate, NEPI Rockcastle, Scallier, AFI Europe sau Oasis rămân printre cei mai activi dezvoltatori de astfel de proprietăţi pe termen scurt şi mediu, fapt ce arată că piaţa locală rămâne atractivă chiar şi în condiţiile presiunilor macroeconomice.

Pe de altă parte, apetitul general pentru consum al românilor a încurajat noi retaileri precum Primark, Popeyes, TEDi sau HalfPrice să intre în România şi să-şi deschidă primele magazine în 2022.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO