• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Constructii & Imobiliare

Practic SA, unul dintre cei mai mari proprietari de spaţii comerciale stradale din Bucureşti, vinde un teren de 27.845 mp în Braşov la preţul de 2,6 milioane euro, către Onix Residence, firma controlată de omul de afaceri Mohammad Murad

Practic SA, unul dintre cei mai mari proprietari de spaţii comerciale stradale din Bucureşti, vinde un teren de 27.845 mp în Braşov la preţul de 2,6 milioane euro, către Onix Residence, firma controlată de omul de afaceri Mohammad Murad

Autor: Roxana Rosu

10.12.2021, 10:08 1808

Practic SA, unul dintre cei mai mari proprietari de spaţii comerciale stradale din Bucureşti, vinde un teren de 27.845 mp în Braşov la preţul de 2,6 milioane euro, fără TVA, către Onix Residence Bucureşti, firma controlată de omul de afaceri Mohammad Murad.

Acţionarii Practic au aprobat tranzacţia în data de 9 decembrie.

Plata se va realiza in doua transe, una de 500.000 euro, la care se adauga TVA, care se va achita la momentul semnării contractului, şi una de 2,14 milioane euro, care se va plăti la cel mult cinci luni de la semnarea contractului de vânzare.

Practic SA are aproximativ 35.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, compania este deţinută de Radu Dimofte, cu un pachet de 48% din acţiuni, şi de International Business & Trading Corporation (32%) şi Wellkept Group (12%). Radu Dimofte este acţionar în mai multe businessuri locale precum KFC şi Pizza Hut România.

Potrivit datelor ZF, printre chiriaşi se numără supermarketurile Mega Image şi Carrefour, farmaciile Sensiblu sau Help Net, agenţii de pariuri precum Maxbet şi sucursalele bancare ING, Idea Bank, BRD sau UniCredit.

Omul de afaceri Mohammad Murad este unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din ţară. El  deţine complexul turistic Phoenicia Holiday Resort din nordul staţiunii Mamaia-Năvodari şi controlează hotelurile Perla Majestic, Majestic Olimp, Majestic Jupiter pe litoral, dar şi Phoenicia Grand Hotel din Bucureşti, Phoenicia Express şi Phoenicia Comfort din Capitală.

Onix Residence are şi complexuri rezidenţiale în nordul Bucureştiului şi în Mamaia Nord.

Murad şi familia lui mai deţin afaceri în domeniul imobiliar dar şi în alimentaţie, producătorul de conserve Mandy Foods şi lanţul de restaurante Springtime.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270