Eveniment

11 decese şi 246 de cazuri noi de coronavirus în România, de duminică până luni

11 decese şi 246 de cazuri noi de coronavirus în România, de duminică până luni

Autor: Laura Buciu, Mediafax

22.06.2020, 12:55 9393

În ultimele 24 de ore au fost raportate 11 decese şi 246 de cazuri noi de coronavirus, în România. Până acum sunt confirmate 24.291 de cazuri, din care 17.031 vindecate, şi 1.523 de decese.

Potrivit utorităţilor, până luni fost confirmate 24.291 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.031 au fost declarate vindecate şi externate.

Până luni, 1.523 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

De duminică, de la or 10.00 până luni, la ora 10.00 au fost înregistrate 11 decese (şase bărbaţi şi cinci femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Dâmboviţa, Ilfov, Bucureşti, Olt, Vrancea şi Vâlcea. Dintre acestea, două decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, patru decese la categoria de vârstă 50-59 ani, un deces la categoria de vârstă 60-69 ani, trei decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi un deces la o persoană de peste 80 de ani.

Şapte dintre decese sunt ale unor pacienţi care aveau şi alte boli. Pentru un număr de trei persoane care au decedat nu au fost depistate comorbidităţi, iar pentru un deces nu au fost raportate comorbidităţi.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 246 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 195 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 1.258 de persoane. Alte 71.895 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 630.374 de teste.

Comedymall VOT IN PANDEMIE
AFACERI DE LA ZERO