• Leu / EUR4.7759
  • Leu / GBP5.5810
  • Leu / USD4.3145
Eveniment

Adina Vălean, soţia fostului lider PNL Crin Antonescu a fost acceptată pentru postul de comisar UE pe Transporturi, de către preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen

Adina Vălean, soţia fostului lider PNL Crin Antonescu a fost acceptată pentru postul de comisar UE pe Transporturi, de către preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen

Autor: Ana Petrescu, Mediafax

6 nov 2019 328

Preşedintele ales al Comisiei Europene Ursula von der Leyen a acceptat-o pe Adina Vălean pentru a prelua funcţia de comisar european pentru Transporturi, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al echipei de tranziţie a Executivului UE.

„România a transmis astăzi (miecuri - n.r.) două nume de candidaţi pentru postul de comisar. Ambii candidaţi au avut interviuri cu preşedintele ales şi s-au descurcat bine. Preşedintele ales a decis ca Adina Vălean să preia portofoliul Transporturilor. Vălean este un europarlamentar experimentat, care a fost deja preşedintele comisiei ENVI şi este în prezent preşedintele ITRE. În cariera sa a acumulat experienţă pe subiectele asociate portofoliului Transporturilor. A fost raportor al mecanismului „Conectarea Europei” (Connecting Europe Facility - n.r.), prin care este susţinută infrastructura în domeniul transporturilor, energiei şi serviciilor digitale. Prin acest proiect a lucrat la sisteme de conectare a vehiculelor şi de reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, a transmis purtătorul de cuvânt al echipei de tranziţie a Comisiei Europene.

Cele două propuneri făcute de Guvernul Orban şi primite, miercuri, de Comisia Europeană pentru funcţia de comisar european au fost eurodeputaţii PNL Siegfried Mureşan şi Adina Vălean.

Premierul Ludovic Orban a afirmat că, în conformitate cu prevederile legale, va trimite către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului solicitarea de a organiza audieri în comisiile de specialitate pentru comisarul european.

Eudeputatul PNL Gheorghe Falcă a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că persoana nominalizată de România pentru funcţia de comisar european va fi audiată în Comisia de Transporturi a Parlamentului European în şedinţa din 14 noiembrie.

După respingerea Rovanei Plumb şi a lui Dan Nica, Viorica Dăncilă l-a propus Victor Negrescu pentru funcţia de comisar european, însă purtătorul de cuvânt al Executivului UE Mina Andreeva a anunţat că există la Comisia Europeană „dubii mari” referitoare la „legitimitatea” noii propuneri de comisar european transmisă de Dăncilă.

Totodată, liderul PSD Viorica Dăncilă a a afirmat, miercuri, că social-democraţii nu vor ataca noua propunere de comisar european înaintată de Guvernul Orban, precum au procedat PNL şi grupul Renew Europe în cazul propunerilor făcute de Guvernul PSD.

 
Principalele valute BNR - ieri, 13:59
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7759
Diferență: 0,4395
Ieri:
Azi: 4.3145
Diferență: 0,9972
Ieri:
Azi: 5.5810
Diferență: 0,9624
Ieri:
Azi: 4.3522
Diferență: 1,2092
Ieri: