Acest domn, pe care îl strigăm ROBOR, de obicei o fire discretă, s-a trezit peste noapte subiect de ştiri şi de dezbateri publice. Prea puţini îi cunosc şi îi înţeleg viaţa. Prea mulţi însă îi spun povestea, confecţionându-i diverse biografii. Toate patinând pe lângă adevăr.
Ce s-a întâmplat în această toamnă, că acest domn, ROBOR, a ieşit din prelungita lui indiscreţie, dând prilej să fie amestecat în scandaluri publice? Explicaţiile nu sunt lipsite de interes. În prima jumătate a lunii septembrie, încet-încet, dobânda ROBOR a început să urce. Urca prea de jos, de la rate cu mult sub 1 la sută, aşa că nimeni nu i-a deranjat discreţia. Pe 15 septembrie, rata atinsese un prag ce a fost considerat critic: 1 la sută. Tăcerea a continuat. În a doua parte a lunii, când ratele au început să urce spre 1,4-1,5, cineva a strigat că ROBOR îşi face de cap. Şi s-a stârnit vâlvătaia.
De ce urca? Au fost reţinute două cauze. Una cu bătaie lungă: convingerea întregii planete că vremea dobânzilor nefireşti, la nivel zero sau aproape de zero, a trecut; şi că urmează revenirea dobânzilor la valori fireşti. Şi o cauză cu termen redus: Ministerul de Finanţe a comunicat, prin vocea ministrului, că a adunat cu sârg impozitele. Şi astfel, ceva mai multe sume ca altădată, ţinute de companii în bănci, s-au mutat în Trezoreria Statului. Cu mai puţini lei pe piaţa interbancară... ROBOR s-a înfoiat. Luni, 2 octombrie, când rata pe trei luni a urcat la 1,71, zarva s-a intensificat. A doua zi – marţi, 3 octombrie – a sărit la 1,80. Ministrul Finanţelor a venit la BNR şi a discutat cu „executivii” din Consiliul de Administraţie. Guvernatorul, la întâlnirea cu presa de la ora 15, a explicat că discuţia a fost tehnică; şi că i s-a explicat ministrului ce a întreprins BNR… nu pentru a-i aplica o corecţie lui mister ROBOR, cu asta se ocupă piaţa, ci pentru a regla cotele lichidităţii în sistemul bancar.
Coincidenţă. În ziua venirii ministrului la BNR, pe piaţa interbancară tocmai avea loc o operaţiune „REPO”. O licitaţie în vederea unei infuzii de lei. Imaginaţia a lucrat şi, imediat, voci care de regulă povestesc vrute şi nevrute… au compus două partituri. Prima: ministrul finanţelor a somat Banca Naţională „să arunce lei în piaţă”. A doua: pentru întâia dată, în 27 de ani, BNR a explicat detaliat cum s-a desfăşurat „o intervenţie în piaţă”. Ambele sfidează logica. Ministrul Finanţelor a venit la BNR în 3 octombrie, în jur de ora 10. În 3 octombrie, la ora 10, a fost anunţată licitaţia. Ora e înscrisă pe monitoarele tuturor băncilor. Cine îşi poate imagina că oferta de lei, care implică analize complexe şi calcule exacte, ar fi putut fi făcută după numai câteva minute de discuţii cu ministrul Finanţelor?
Decizia de a fi organizată o operaţiune repo a fost luată cu o zi înainte, pe 2 octombrie, în şedinţa Comitetului de Politică Monetară. Fiind precedată de analize făcute, zile în şir, de direcţiile de specialitate, pentru şedinţa din 2 octombrie.
O poveste e şi cu „premiera de la BNR”. De fapt, o confuzie. BNR a afirmat mereu că nu comentează intervenţiile pe piaţa valutară. Dar operaţiunile repo, în care se licitează oferta de lei a Băncii Centrale, sunt publice. Şi au fost întotdeauna publice. Noutatea, de această dată, care a şi impus o explicaţie, este timpul relativ îndelungat ce s-a scurs de la şedinţa anterioară, care a avut loc… pe 31 august 2015. De atunci, din august 2015 şi până marţi 3 octombrie 2017, n-a mai fost nevoie de infuzii de lichiditate. În bănci era chiar supralichiditate. Acum, la început de octombrie 2017, o infuzie de lei se impunea. Mişcările domnului ROBOR n-au fost o cauză. Au fost un semnal, lângă altele. Iar comunicatul BNR din 3 octombrie a explicat în clar datele licitaţiei. Oferta a fost de 9,3 miliarde de lei. Întreaga sumă a fost adjudecată. Maturitatea: 7 zile. Ceea ce înseamnă că băncile au luat lei, ca să-şi regleze nivelul lichidităţii, iar pe 10 octombrie urmează să-i aducă înapoi la Banca Naţională.
Comunicatul BNR din 3 octombrie, dat după încheierea licitaţiei, nu se deosebeşte cu nimic de celelalte comunicate, de după operaţiunile „repo” din 2012 – 53 de licitaţii, din 2013 – 37 de licitaţii, din 2014 – 4 licitaţii, în timp ce în 2015, după 13 licitaţii, s-a pus punct la sfârşitul lui august. După care a urmat o pauză lungă. O pauză ce arată că reglajul lichidităţii s-a îmbunătăţit continuu după ce efectele crizei au rămas în urmă.
Acum, în toamna lui 2017, domnul ROBOR ne-a dat un semnal. Atenţionându-ne că, de aici înainte, lumea va avea de-a face cu altfel de dobânzi. Şi că el e totuşi sub vremi.