Mărul discordiei, în cazul Parcul cu Platani, îl constituie terenurile de tenis construite aici. Şi, cu deosebire, Marea Arenă ridicată în 1972, înaintea finalei Cupei Davis din acel an, între România şi Statele Unite ale Americii.
Atunci, ca şi acum, România nu avea nicio arenă de tenis compatibilă cu standardele impuse pentru o partidă de asemenea anvergură. Sub presiunea timpului foarte scurt, Ceauşescu a decis să fie ridicată – în câteva luni – o construcţie adecvată evenimentului. A fost ales un spaţiu din Parcul cu Platani, proprietate a Băncii Naţionale, folosită cu statut de „chiriaş“ de către Consiliul Naţional pentru Educaţia Fizică şi Sport, instituţie care îndeplinea, în acei ani, rolul de Minister al Sportului.
Am scris chiriaş între ghilimele pentru că în arhive nu există niciun act oficial de închiriere. Şi dacă nu există în arhive, înseamnă că nu a fost întocmit niciodată. Regimul comunist nu obişnuia să se încurce în formalităţi.
BNR deţine însă mai multe sute de documente – probe scrise – care fac lumină în acest caz. Bunăoară, notele contabile ce atestă plata impozitelor. Pentru că BNR plătea în continuare impozitele şi, în consecinţă, pe sute de astfel de documente apar următoarele date: adresantul - Administraţia Financiară; plătitorul – Banca Naţională a RPR sau RSR după 1965; calitatea plătitorului – proprietar.
Alte câteva sute de note contabile reprezintă plăţi efectuate de BNR în conturile unor firme care au executat diferite lucrări pe terenurile din str. Dr. Staicovici. O notă contabilă atestă plata de către Banca Naţională a zgurei roşii adusă de la Oradea pentru aceste terenuri.
Am găsit de asemenea în arhive un foarte important proces verbal, semnat între Banca de Stat a RPR (cum se numea încă BNR la începutul anilor 1960) şi Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri (viitorul CNEFS), privind construcţia unei săli de sport pe terenul din str. Dr. Staicovici. Clauzele acestui contract sunt definitorii. Redau câteva: „Banca se Stat este de acord să pună la dispoziţie în vederea construirii sălii de sport o porţiune de teren corespunzătoare“; „Sala de sport rămâne proprietatea CCFS-ului până la 31 decembrie 1960, după care trece în proprietatea deplină a Băncii de Stat a RPR“; „Banca de Stat rămâne în toată această perioadă proprietara porţiunii de teren pe care s-a construi sala de sport“; „Colectivul sportiv Progresul Finanţe-Bănci va construi o sală special amenajată pentru scrimă, pe terenul din str. Dr. Staicovici, proprietatea Băncii de Stat“.
Acest proces verbal a fost încheiat, semnat şi parafat în 1960. Calitatea de proprietar a BNR şi cea de chiriaş a CCFS sunt indubitabile. Peste 28 de ani, în 1988, într-un referat al CNEFS (repet, denumirea de atunci a Ministerului Sportului) se menţiona că, potrivit hotărârii conducerii de partid, ministerele, celelalte organe centrale şi locale au obligaţia să inventarieze toate imobilele pe care le au în folosinţă, inventarele urmând să fie trimise comisiei centrale de raţionalizare a spaţiilor. Important! În fişa destinată spaţiului din str. Dr. Lister 37 (a doua intrare în Parcul cu Platani) sunt făcute următoarele specificaţii: „Cod domeniu – 17; titlu de deţinere – CNEFS; calitatea deţinerii - chirie la BNRSR“. Coroborată, această fişă, cu declaraţiile de impunere pentru Parcul cu Platani, întocmite de Banca Naţională cu specificaţia „proprietar“, şi cu alte numeroase documente, exprimă clar că niciodată, în anii în care CNEFS-ul a folosit Parcul cu Platani pentru activităţi sportive, Banca Naţională nu şi-a pierdut dreptul de proprietate. Şi nici nu i-a fost pus vreodată la îndoială acest drept.
A existat şi un interes pragmatic ca Parcul cu Platani să nu-şi schimbe proprietarul, să rămână deci al BNR, dar să fie exploatat de Ministerul Sportului. Motivul nu e greu de înţeles: pentru a doua oară, în numai câţiva ani, Banca Naţională era forţată să contribuie la cheltuielile mişcării sportive. Şi a contribuit substanţial.
Marea Arenă de tenis, pe care s-a jucat finala Cupei Davis, la ridicarea căreia a fost implicată conducerea de partid şi de stat, nu avea cum să fie o construcţie durabilă având în vedere timpul scurt în care s-au finalizat lucrările. Când a fost gata, au adus acolo 5000 de militari, care au bătut din cizme, după care s-a dat verdictul: „Rezistă!“...Şi a rezistat până în 2016. Din 1991 însă, când Parcul cu Platani a revenit în folosinţa Băncii Naţionale, proprietarul de drept, şi până în 2016, aici s-au desfăşurat toate marile competiţii de tenis, interne şi internaţionale, organizate în România.
În 2016, Arenele BNR nu au mai primit aviz de funcţionare de la ISU. Şi nu pot fi renovate de Banca Naţională pentru că nu-i permite legea. Durata fizică de exploatare fiind expirată, România nu mai are nicio arenă de tenis care să găzduiască mari competiţii internaţionale. Pe fondul acestei nefericite realităţi a început contestarea dreptului de proprietate al BNR asupra Parcului cu Platani.
