Eveniment

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În luna iulie au fost vândute, în întreaga ţară, peste 50.000 de imobile, minus 6.500 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În Bucureşti au avut loc cele mai multe tranzacţii

 Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate...

Autor: Andreea Tobias

07.08.2023, 10:39 91

În luna iulie au fost vândute, în întreaga ţară, 50.731 de imobile, cu 6.312 mai multe faţă de luna iunie. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul tranzacţiilor în luna iulie este cu 6.579 mai mic faţă de perioada similară a anului 2022.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în iulie 2023, în Bucureşti – 8.921, Ilfov – 3.401 şi Timiş – 2.454.

Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Olt – 91, Caraş-Severin – 307 şi Covasna – 321.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în iulie 2023, a fost de 20.916, cu 2.740 mai mic faţă de iulie 2022. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti – 4.220, Ilfov – 2.109 şi Timiş – 1.073. La polul opus se află judeţele Harghita – 62, Gorj – 81 şi Tulcea – 86.

Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a şaptea lună a anului 2023 sunt Dolj – 964, Arad – 844 şi Buzău – 704, conform Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO