Romgaz a anunţat ieri că a descoperit într-un perimetru din Marea Neagră pe care-l exploatează împreună cu Lukoil 30 miliarde metri cubi de gaz, care ar ajunge pentru consumul României pe timp de 3 ani.
OMV-Petrom la rândul său, împreună cu Exxon, este pe cale să înceapă producţia pentru zăcăminte de gaz în cantitate de zeci de miliarde de metri cubi, aflate în Marea Neagră.
România este deja însă din acest an auto-suficientă la consumul de gaze naturale. Din mai 2015 nu mai importăm niciun metru cub de gaze din Federaţia Rusă. Astfel, spre deosebire de Polonia, Bulgaria, Ungaria sau Cehia, România este singura ţară din Europa Centrală şi de Est care nu mai depinde de importul de gaz din Rusia. Am devenit independenţi energetic şi este tot mai sigur că rezervele descoperite în Marea Neagră ne vor asigura o situaţie extrem de favorabilă în perioada următoare din punctul de vedere al resurselor naturale.
Întrebarea însă este la ce ne folosesc aceste resurse naturale? La ce ne foloseşte gazul descoperit în Marea Neagră când industria chimică românească este în degringoladă? Fără ca nimeni să se sesizeze şi fără să existe o strategie, Transgaz a dat drumul la un proiect prin care urmează ca gazul din Marea Neagră, pe care îl vor extrage OMV şi Exxon, să plece direct în Austria. Este vorba de o conductă care se va construi de la ţărmul Mării Negre până în apropiere de Giurgiu, de unde va merge mai departe prin sudul României şi Ungaria către Austria.
WikiZF: Profilul companiei Romgaz
Austriecii exploatează deja jumătate din gazul natural prin OMV Petrom, iar acum îl vor pentru consumul Austriei pe cel pe care l–au descoperit în Marea Neagră.
Nici nu se ştie de câte ori s-au întâlnit până acum liderii Exxon şi Petrom OMV cu premierul Ponta, tot scenariul desfăşurându-se pas cu pas, astfel încât la sfârşit ţara să fie pusă în faţa faptului împlinit: gazul românesc, pentru că nu mai are unde să fie procesat în România, va merge în Austria.WikiZF: Profilul companiei OMV-Petrom
În acest timp, industria chimică românească este la pământ. Platformele de la Oneşti, Borzeşti, Piteşti şi Râmnicu Vâlcea sunt în dezmembrare. România a importat produse chimice de 8 mld. euro în 2014 şi a exportat de trei miliarde de euro, aceasta fiind cea mai mare sursă de deficit comercial. Numai o ţară care se dezvoltă pe modelul ţărilor din Africa exportă materie primă şi nu îşi construieşte capacităţi locale de procesare pentru valoare adăugată.
„O industrie puternică într-o ţară presupune existenţa unor mari campioni naţionali. Păstrarea marilor grupuri franceze cu centre de decizie în Franţa este esenţială pentru vitalitatea şi viitorul ţării noastre”, spune în ziarul francez Les Echos , de luni 5 octombrie 2015, Thierry Le Henaff, directorul general de la Arkema, un grup de produse chimice cu afaceri de 8 mld. euro.
Mai citiţi şi:
În acest timp, ţările cu un ritm de creştere ridicat, cum este China, investesc enorm în tehnologie. Chimia chineză reprezenta în 1990 doar câteva procente din chimia mondială, însă astăzi a ajuns la 30%, mai arată Les Echos.
În România se vorbeşte despre energie, agricultură şi infrastructură, ca fiind sectoarele prioritare. Însă ce faci cu aceste resurse – energie, gaz, cereale, animale vii - dacă nu le prelucrezi intern? A făcut cumva cineva un al doilea plan Valev ( economist rus care a propus în anii ’60 ca în cadrul CAER România să aibă profil agricol) prin care României i s-a alocat rolul de furnizor de resurse pentru industria europeană? La momentul respectiv, economistul Costin Murgescu a fost o voce care s-a ridicat împotriva acestei repartizări care ar fi lăsat economia românească înapoiată. Astăzi însă, nu se aude vreo voce similară.
Aşa cum arată inclusiv acest caz al exploatării resurselor de gaz din Marea Neagră, guvernarea României a devenit pur şi simplu un teren de lobby pentru marile interese. Fiecare ministru vine la masă şi găseşte dosare prin care i se cer hotărâri şi ordonanţe dictate de alţii. Interesul public al ţării a devenit un lux. Există dificultăţi în însuşi faptul de a-l formula din punct de vedere strategic, darămite a-l susţine şi a aşeza toate deciziile de politică economică într-o matrice pentru a susţine obiective proprii.
Orice altă ţară mai la vest, Serbia, Ungaria sau Polonia, dacă ar fi avut resursele naturale ale României, ar fi fost astăzi egale sau peste Italia sau Franţa ca PIB per capita. Nu mai există vreo ţară în Europa atât de bogată în resurse care să fie puse cu atâta uşurinţă la dispoziţia intereselor externe.
