Eveniment

Alexandru Rafila: Valul 5, ultimul important. Când se reiau nunţile

Alexandru Rafila: Valul 5, ultimul important. Când se...

Autor: Andreea Tobias

29.01.2022, 12:04 43

Alexandru Rafila crede că nunţile vor putea fi reluate în condiţii normale începând din luna mai. Este posibil să se impună, totuşi, distanţarea sau folosirea măştilor. Despre valul 5, ministrul Sănătăţii crede că este „ultimul important din punctul de vedere al sănătăţii publice”.

Întrebat, sâmbătă, despre discuţiile pe care le-a avut cu cei din industria nunţilor şi când ar putea să îşi programeze oamenii nunţile, Rafila a răspuns că a avut foarte multe întâlniri în ultima perioadă cu reprezentanţi ai diverselor industrii.

„Cred că în luna martie o să putem să avem o discuţie aplicată despre un calendar, pe termen mediu măcar, în aşa fel încât să existe predictibilitate. Toată lumea îşi doreşte predictibilitate. Cred că în martie, când vom avea elemente mult mai concrete în ceea ce priveşte evoluţia pandemiei, putem să stabilim împreună un program. E o opinie personală, dar cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua. Probabil cu anumite limitări, nu ştiu dacă se referă neapărat la număr, dar trebuie păstrate elementele de siguranţă care înseamnă o oarecare distanţare sau în cazul unor evenimente publice utilizarea măştii”, a răspuns ministrul.

Potrivit acestuia, folosirea măştilor la tulpina Omicron este „cel mai important element, pentru că este o barieră mecanică ce previne transmiterea.

„Din păcate asistăm la reîmbolnăviri numeroase. Un studiu făcut în Anglia arată că există multe cazuri de reîmbolnăvire nu numai la persoanele vaccinate, ci şi la cele care au trecut prin boală”, a adăugat Rafila.

Ministrul spune că important este să trecem de acest val, despre care crede eu că va fi ultimul important din punctul de vedere al sănătăţii publice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO