Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a susţinut, miercuri, că este în pregătire un act normativ prin care controalele Fiscului vor fi mai mult orientate către companiile mari şi nu către cele mici, aşa cum se întâmplă în prezent.
„Statul a consumat sau consumă foarte multe resurse cu astfel de verificări către companiile mici, micile companii. Trebuie schimbată abordarea, pentru că lipsa de venituri la bugetul de stat din partea aceasta de companii vine în special la marii şi mijlocii, nu neapărat de la cei mici”, a afirmat, miercuri, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.
Demnitarul de la Finanţe a precizat că statul consumă foarte mult şi nejustificat resurse umane şi financiare pentru controalele făcute la companiile mici.
„Atunci marii contribuabili, mijlocii, fiecare pe zona pe care o are de interes, vom acţiona ca şi structuri ale statului. Eu vorbesc de ANAF. Va face acele verificări, acele transfer pricing pe care le ştim, din păcate, îl practică, cu foarte mare talent, multe companii, să spunem aşa, din România”, a precizat Teodorovici.
Ministrul Finanţelor Publice a adăugat că anul viitor vor fi mai multe măsuri luate pentru a creşte controalele la companiile mari.
„Vor fi măsuri, le veţi vedea când vom prezenta ordonanţa care să echilibreze şi să conducă la un tratament corect în piaţă. Din păcate, între companii există o concurenţă neloială, dincolo de relaţia lor cu statul, este, în primul rând, obligatorie o relaţie corectă în mediul privat. Este foarte important. Vor fi verificări pentru ca legea să fie respectată”, a subliniat Teodorovici.