• Leu / EUR4.9461
  • Leu / GBP5.7088
  • Leu / USD4.7286
Eveniment

Analiză XTB: China surprinde, dar economia mondială e văzută în încetinire

Analiză XTB: China surprinde, dar economia mondială e văzută în încetinire

Autor: Dorin Oancea

20.04.2022, 12:40 58

Presiunile inflaţioniste, un nivel mai ridicat de incertitudine şi dificultăţile unor economii importante pentru comerţul României, cum ar fi Germania, Italia şi alte ţări din UE, sporesc riscul de a vedea câteva trimestre dificile, avertizează  Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB.

FMI a revizuit în jos estimările pentru anul în curs, la 3,6% anul acesta şi în 2023, de la 4,4% şi respectiv 3,8% anterior.

La rândul său, Banca Mondială ajustase previziunile pentru creşterea economiei globale, fiind chiar mai rezervată: 3,2%, faţă de 4,1% anterior, încetinind de la 5,7% în 2021.

Europa şi Asia Centrală sunt regiunile cele mai afectate de revizuirea datelor.

Riscurile la adresa economiei au crescut, şi motivele sunt numeroase. Trendul de creştere a preţurilor se vedea în vaste regiuni ale materiilor prime deja de anul trecut.

Astfel, „maşina” ecomomiei globale urca deja în ultimele trimestre o pantă dificilă, luptând cu perspectiva unor dobânzi mai ridicate şi diminuarea impulsului anterior, pe când încerca să recupleze cilindrii opriţi în pandemie.

Cu efectele războiului din Ucraina pe lanţurile de aprovizionare, pe energie, pe fluxurile financiare şi pe încrederea consumatorilor şi companiilor, e ca şi cum aceeaşi maşină ar urca panta cu un bagaj mult mai greu.

Viteza înaintării, astfel, scade, iar în unele ţări, riscul a crescut chiar ca maşina să „dea înapoi”, spre recesiune.

Ţările cu venituri mici, potrivit preşedintelui Băncii Mondiale sunt în proporţie de 60% într-o formă de incapacitate de plată, sau foarte aproape de aceasta.

Totuşi, situaţia pare diferită în a doua mare economie a lumii, China. Datele referitoare la PIB venite din China au arătat o creştere peste aşteptări în trimestrul I, 4,8% anualizat faţă de 4,4%.

Producţia industrială a crescut cu 5%, peste aşteptări cu 0,5 puncte.

Dacă în oglinda retrovizoare surprizele sunt plăcute, în faţă drumul pare mai puţin lin.

Închiderea activităţii în mai multe oraşe mari este de aşteptat să aibă un impact asupra producţiei. Efectul va depinde de durata restricţiilor.

În martie şomajul a ajuns la 5,8%, cu 0,3 puncte peste februarie. Reluarea activităţii, având în vedere şi rezilienţa obţinută prin adaptare, s-ar produce rapid.

Pentru moment, totuşi, riscurile sunt orientate descendent.

În plus, autorităţile par a pregăti terenul pentru o reducere semnificativă a cererii. China a solicitat industriei oţelului o încetinire a producţiei, deşi preţurile sunt aproximativ de 3 ori media istoric.

E o măsură ce ar putea accentua presiunile inflaţioniste în special în afara Chinei, acolo unde cererea la import ridicată întâlneşte oferta limitată de consecinţele războiului din Ucraina.

Asociaţia Fierului şi Oţelului a Chinei a spus că industria ar trebui să menţină echilibrul cerere/ofertă, în condiţiile unei cereri limitate, şi că ţinând seama de constrângerile de resurse şi de mediu, nu e înţelept să exporte produse low-end la scară largă.

Lanţurile logistice încă pun probleme, în diferite segmente industriale sau de bunuri de larg consum.

În industria auto, Renault a oprit producţia unor modele electrice din seria Megane, iar Toyota a anunţat că va produce cu 100 000 de unităţi mai puţin.

Cu o economie care a încetinit în ritm trimestrial în fiecare din ultimele 4 raportări, România ar putea înregistra o creştere economică semnificativ redusă anul acesta.

Estimările FMI sunt de 2,2%, înaintea unei reveniri spre 3,4% în 2023. Unele semne pentru o eventuală recesiune tehnică pornind de la decelerarea anterioară continuată în trimestrul I se văd, dar sunt şi şanse de evitare la limită a acesteia. Pentru trimestrul al doilea, partida e în desfăşurare.

Având în vedere presiunile inflaţioniste, un nivel mai ridicat de incertitudine şi „vântul care bate din faţă” pentru economii importante în comerţul României, cum ar fi Germania, Italia şi alte ţări din UE, riscul de a vedea câteva trimestre dificile a crescut considerabil.

Industria auto, deja supusă unui cost al transformărilor fundamentale, resimte în plus disponibilitatea limitată a unor componente în urma situaţiei din regiune.

Cu toate acestea, intrările de capital din fonduri europene şi o anume rezilienţă dobândită în ultimii doi ani pot restrânge costurile economice ale contextului actual.

Un avans al PIB de 2,1% este scenariul nostru de bază.

Dinamica economiei globale, a preţurilor materiilor prime şi a conflictului din Ucraina vor fi definitorii, însă, pentru felul cum va arăta, în realitate, anul economic.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9461
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9454
Azi: 4.7286
Diferență: -0,291
Ieri: 4.7424
Azi: 5.7088
Diferență: -0,7597
Ieri: 5.7525
Azi: 4.9311
Diferență: -0,3133
Ieri: 4.9466