Eveniment

Atenţie: Numerele de urgenţă şi lista adăposturilor de protecţie civilă au devenit disponibile în aplicaţia Infocons

Atenţie: Numerele de urgenţă şi lista adăposturilor...

Autor: Gabriel Pecheanu

16.01.2023, 11:23 47

Numerele de urgenţă din întreaga lume şi lista adăposturilor de protecţie civilă sunt disponibile în aplicaţia InfoCons, anunţă organizaţia.

„Aplicaţia gratuiră InfoCons, unică la nivel internaţional , disponibilă în 33 de limbi , oferă consumatorilor , într-un singur loc, toate informaţiile de care aceştia au nevoie . Printr-o simplă accesare a aplicaţiei InfoCons, consumatorii au puse la dispoziţie toate numerele de urgenţă la nivel local, naţional şi internaţional, ce pot fi accesate si offline, dar şi harta adăposturilor de protecţie civilă”, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit sursei menţionată, aplicaţia InfoCons adună numărele pentru Urgenţe, Ambulanţă, Poliţie, Pompieri, Protecţia Consumatorului sau Protecţia Copilului în secţiunea SOS – denumire pe care o poartă şi butonul de pe prima pagină a aplicaţiei – pe care orice cetăţean îl poate apăsa la nevoie.

De asemenea, aplicaţia InfoCons pune la dispoziţia consumatorilor , în aceeaşi secţiune SOS , lista adăposturilor de protecţie civilă din România. Astfel, în funcţie de zona aleasă de fiecare consumator în parte, aplicaţia generează automat harta cu adăposturile de protecţie civilă. În cazul situaţiilor de urgenţă majoră, consumatorii pot apela la această hartă pentru a alege cele mai apropiate adăposturi pentru protecţie civilă.

Pe teritoriul României se regăsesc 4/538 de adăposturi de protecţie civică care sunt distribuite în toate judeţele ţării.

„În contextul geopolitic şi situaţiei globale de securitate, accesul direct, gratuit şi nemijlocit la informare cu privire la soluţionarea unor probleme imediate de tip acces la numere de telefon de urgenţă, trebuie să fie o normalitate indiferent de etnie, sex, vârsta, religie, cetăţenie şi în acest considerent InfoCons aduce în premieră, la nivel global, prima soluţie unitară prin care cetaţeanul poate avea acces direct, simplu şi eficient la numere de telefon de urgenţă în cadrul Aplicatiei Inovative, Unice la nivel global, InfoCons”, afirmă preşedintele Infocons, Sorin Mierlea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO