Eveniment

AVAS va stabili în această toamnă cum îi va plăti pe ultimii 5.000 de păgubiţi FNI

Autor: Marian Buga

24.09.2012, 00:00 144

Preşedintele AVAS, Marius Obreja, a declarat, vineri, că în această toamnă va fi emis un act normativ prin care se va putea face o predictibilitate a despăgubirilor pentru cei 5.000 de păgubiţi FNI care nu şi-au primit banii şi au de încasat 35 de milioane de lei.

El a spus că au fost plătiţi 75% din păgubiţii FNI, iar 5.000 de persoane mai aşteaptă să le fie restituite bani, în total 35 mil. lei. Întrebat de jurnalişti când crede că vor putea fi făcute plăţile, preşedintele AVAS a spus că în toamna acestui an va fi emis un act normativ prin care se va putea face o predictibilitate a despăgubirilor.

"Din cauza numărului mare de cereri, AVAS a avut probleme majore în a face aceste plăţi ritmic. Au fost perioade în care conturile noastre au fost blocate cu titluri executorii depuse de către păbubiţi care îşi aşteptau restituirea sumelor. Apreciem că undeva în această toamnă, pe baza unui act normativ care urmează să iasă, vom putea face o predictibilitate a despăgubirilor, pentru că în momentul de faţă ritmul plăţilor nu mai ţine de noi, ci de aceste titluri executorii", a declarat preşedintele AVAS.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO