Eveniment

Avertizare meteo. Cod Portocaliu de vânt puternic în trei judeţe. Rafale de 120 km/h

Avertizare meteo. Cod Portocaliu de vânt puternic în...

Autor: Andreea Tobias

12.11.2023, 09:20 318

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, avertizări nowcasting Cod portocaliu de intensificări ale vântului, valabile în mai multe localităţide munte din judeţele Covasna, Vrancea şi Buzău.

Avertizările sunt în vigoare până la ora 10.00.

Conform meteorologilor, în zona de munte a judeţului Covasna, respectiv zona de munte a localităţilor: Întorsura Buzăului, Ozun, Sânzieni, Sita Buzăului, Ghelinţa, Băţani, Cernat, Breţcu, Turia, Barcani, Ojdula, Vâlcele, Boroşneu Mare, Bodoc, Ghidfalău, Belin, Dobârlău, Reci, Hăghig, Micfalău, Bixad, Poian, Aita Mare, Mereni, Malnaş, Moacşa, Estelnic, Comandău se vor semnala intensificări puternice ale vântului care vor depăşi la rafală 80-90 km/h, viscolind ninsoarea şi reducând vizibilitatea sub 50 de metri.

În zona de munte a judeţului Vrancea, respectiv zona de munte a localităţilor: Nereju, Tulnici, Vrâncioaia, Soveja, Nistoreşti, Vintileasca, Jitia, Spulber, se vor semnala intensificări puternice ale vântului care vor depăşi la rafală 90...120 km/h.

Totodată, în zona de munte a judeţului Buzău , respectiv zona de munte a localităţilor: Nehoiu, Lopătari, Gura Teghii, Chiojdu, Siriu, Mânzăleşti, Bisoca, Brăeşti, Colţi, Bozioru, Chiliile, vântul va depăşi la rafală 90...120 km/h.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO