Eveniment

Banca Naţională a României subliniază apăsat pericolul lipsei investiţiilor în economie

Banca Naţională a României subliniază apăsat...

Autor: Iulian Anghel

14.11.2018, 00:00 238

Cererea de consum privat a redevenit în trimestrul al treilea motorul creşterii economice. În schimb, formarea brută de capital fix (investiţiile) este posibil să-şi fi sporit contribuţia negativă la dinamica PIB, ca, de altfel, şi exportul net (import minus export), dată fiind reaccelerarea creşterii anuale a importurilor de bunuri în iulie-august, concomitent cu scăderea dinamicii exporturilor, se arată în minuta şedinţei Consiliului de Administraţie al BNR, din 6 noiembrie (publicată ieri), în care s-a decis păstrarea dobânzii de politică monetară la 2,5%. Documentul citat reia de mai multe ori această idee a lipsei investiţiilor, semn că membrii CA al BNR vor să transmită un semnal.

„Preocupantă a fost considerată de către membrii Consiliului probabila contribuţie negativă adusă în acest an la avansul PIB de formarea brută de capital fix, cu implicaţii asupra echilibrelor interne şi externe ale economiei. S-au evocat contracţia amplă suferită de volumul lucrărilor de construcţii în primele opt luni ale anului, absorbţia sub nivelul programat a fondurilor europene şi structura cheltuielilor bugetare tot mai defavorabilă investiţiilor publice. (...) În acest context, membrii Consiliului au subliniat din nou necesitatea unui mix echilibrat de politici macroeconomice, care să evite o supraîmpovărare a politicii monetare, cu efecte indezirabile în economie.”

Consiliul mai arată că rata anuală a inflaţiei a coborât marginal în septembrie, la 5,03%, de la 5,06% în august, şi că pe ansamblul trimestrului III scăderea ei a fost „uşor inferioară aşteptărilor”. Descreşterea, faţă de nivelul de 5,4% atins în iunie, a fost determinată în principal de efectele de bază asociate evoluţiei preţurilor administrate şi celei a preţului combustibililor, doar parţial contrabalansate de accelerarea creşterii în termeni anuali a preţurilor legumelor. Acest lucru înseamnă că nivelul consumului rămâne încă peste aşteptările BNR şi că acesta vă rămâne motorul creşterii economice. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO