Eveniment

Bechtel a cumparat piatra de 6 mil. euro de la Grandemar

28.08.2008, 19:02 44

Compania Grandemar din Cluj-Napoca, specializata in extractia pietrei pentru constructii, a realizat in primul semestru din acest an o cifra de afaceri de aproximativ 10 milioane de euro, ceea ce reprezinta o crestere cu peste 132% fata de perioada similara de anul trecut.
"Peste 60% din vanzarile realizate in primele sase luni din acest an au fost sustinute de livrarile de produse de cariera catre firma Bechtel, compania noastra fiind unul dintre principalii furnizori de agregate de cariera pentru autostrada Transilvania. Colaborarea noastra cu firma Bechtel a fost demarata odata cu inceperea lucrarilor la autostrada Transilvania, iar in prezent furnizam pentru aceasta companie nisip de concasaj, criblurile asfaltice si piatra bruta", a declarat pentru ZF Transilvania Simona Voican, contabil-sef in cadrul companiei.
Oficialii societatii estimeaza ca pana la finele anului va realiza vanzari totale de aproximativ 25 de milioane de euro, in crestere cu aproximativ 65% fata de anul trecut. "Cresterea vanzarilor este determinata in mare masura de fondurile alocate pentru lucrarile care se desfasoara la autostrada Transilvania", a mai spus Voican. Lunile din an cel mai putin profitabile pentru afacerile Grandemar sunt ianuarie, februarie si martie, iar conform estimarilor in iulie, august, septembrie si octombrie se vor inregistra profiturile cele mai mari din an.
Compania Grandemar a investit de la inceputul anului si pana in prezent aproximativ un milion de euro pentru achizitionarea de utilaje. Tot in prima jumatate a acestui an societatea a achizitionat compania Cariera Moigrad din judetul Salaj.
Potrivit reprezentantilor companiei clujene, investitiile in modernizarea si extinderea carierelor de piatra si in achizitionarea de noi mijloace de transport vor continua si in a doua parte a acestui an, suma totala bugetata pentru investitii in 2008 fiind de 4,4 milioane de euro.
Compania detine trei cariere mari in judetul Cluj (Poieni, Bologa si Morlaca), doua cariere de mica intindere si capacitate (Valea Lungii si Bologa-Hent) si cariera Moigrad din judetul Salaj.
Principalii actionari ai companiei sunt Bloem International BV din Olanda care detine 50,8% din actiuni si firma austriaca de constructii Strabag Egipto cu circa 41,2% din actiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO