Eveniment

Bilanţul de vaccinări în ultimele 24 de ore: Aproape 69.000 de persoane au fost vaccinate. Au fost înregistrate 35 de reacţii adverse

Bilanţul de vaccinări în ultimele 24 de ore: Aproape 69.000 de persoane au fost vaccinate. Au fost înregistrate 35 de reacţii adverse

Autor: Mediafax

19.10.2021, 18:10 151

Aproate 69.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. România are 6.049.777 de persoane vaccinate, din care 5.714.291 cu schema completă.

68.749 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore.

În ultimele 24 de ore, 16.989 de români au primit vaccinul Johnson&Johnson, 19.272 prima doză de Pfizer BioNTech, 7.707 a doua doză de Pfizer BioNTech şi 22.618 a treia doză, 549 prima doză de Moderna, 129 doza a doua şi 1.434 a treia doză, 16 români s-au vaccinat cu AstraZeneca, iar 27 au făcut rapelul cu acelaşi ser.

În total, România are 6.049.777 de persoane vaccinate, din care 5.714.291 cu schema completă şi 574.571 inclusiv cu a treia doză.

Din 27 decembrie 2020, au fost folosite 11.306.239 doze de vaccin: 8.645.916 Pfizer BioNTech, 776.386 Moderna, 851.534 AstraZeneca şi 1.032.403 Johnson&Johnson.

În ultimele 24 de ore au fost 35 de reacţii adverse la vaccinare.

În ceea ce priveşte numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 17.862 de reacţii comune şi minore.

126 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

AFACERI DE LA ZERO