Eveniment

Bilanţul de vaccinări în ultimele 24 de ore: Aproape 80.000 de persoane au fost vaccinate. Au fost înregistrate 37 de reacţii adverse

Bilanţul de vaccinări în ultimele 24 de ore: Aproape 80.000 de persoane au fost vaccinate. Au fost înregistrate 37 de reacţii adverse

Autor: Mediafax

20.10.2021, 18:02 168

Aproape 80.000 de români au fost vaccinaţi în ultimele 24 de ore, din care aproape 44.000 au făcut prima doză, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

79.559 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 43.952 cu prima doză, 8.435 cu doza a doua şi 27.172 cu doza a treia.

19.338 de români au primit vaccinul Johnson&Johnson, 23.891 prima doză de Pfizer BioNTech, 8.265 a doua doză de Pfizer BioNTech şi 25.575 a treia doză, 706 prima doză de Moderna, 159 doza a doua şi 1.597 a treia doză, 17 români s-au vaccinat cu AstraZeneca, iar 11 au făcut rapelul cu acelaşi ser.

În total, România are 6.093.641 de persoane vaccinate, din care 5.742.037 cu schema completă şi 601.738 inclusiv cu a treia doză.

Din 27 decembrie 2020, au fost folosite 11.385.711 doze de vaccin: 8.703.575 Pfizer BioNTech, 778.847 Moderna, 851.562 AstraZeneca şi 1.051.707 Johnson&Johnson.

În ultimele 24 de ore au fost 37 de reacţii adverse la vaccinare.

În ceea ce priveşte numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 17.899 de reacţii comune şi minore.

125 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

 
AFACERI DE LA ZERO