Eveniment

Bilanţul de vaccinări în ultimele 24 de ore: Peste 57.000 de persoane au fost vaccinate. S-au înregistrat 178 de reacţii adverse

Bilanţul de vaccinări în ultimele 24 de ore: Peste...

Autor: Mediafax

01.04.2021, 17:59 718

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţii privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat joi că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 57.615 persoane şi au fost raportate 178 de reacţii adverse.

Potrivit CNCAV, 25.225 de persoane au primit prima doză de vaccin, iar 32.390 cea de-a doua doză. 47.006 persoane au fost imunizate cu ser Pfizer, 4.351 cu Moderna şi 6.258 cu vaccin AstraZeneca.

De la începutul campaniei de vaccinare, 2.040.449 persoane au fost vaccinate, din care 1.105.292 cu ambele doze.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 178 de reacţii adverse, 23 locale şi 155 de tip general. De la începutul campaniei de vaccinare, numărul de reacţii adverse înregistrate a ajuns la 10.685.

CNCAV precizează că 101 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO