Eveniment

Briefingul zilei de 12 octomrbie 2023

Briefingul zilei de 12 octomrbie 2023
12.10.2023, 00:05 135

» Preşedintele Klaus Iohannis, în vizită oficială în Ungaria

„Cred cu tărie că este absolut necesară evitarea gesturilor unilaterale sau controversate. Trebuie să existe, de ambele părţi, hotărârea de a privi viitorul relaţiilor noastre într-o perspectivă axată pe dezvoltare, cooperare, identificarea elementelor care ne unesc şi a intereselor similare, mai degrabă decât a celor care ne dezbină”, a spus Klaus Iohannis în timpul unei conferinţe de presă susţinute alături de preşedintele Ungariei, Katalin Novak.

» Bilanţul victimelor din Israel a crescut la 1.200 de persoane 

Bilanţul victimelor din Israel a crescut la 1.200 de persoane şi există 50 de ostatici confirmaţi sau persoane dispărute, conform BBC. În Gaza, cel puţin 1.055 de persoane au fost ucise şi alte 5.284 de persoane au fost rănite de când Israelul a început atacurile aeriene, după cum a anunţat miercuri Ministerul Palestinian al Sănătăţii din Gaza.

» Pensiile speciale intră la vot

Deputaţii vor vota luni, de la ora 17.00, legea pensiilor speciale. Raportul comisiilor de specialitate trebuie să fie fata până luni, la ora 14.00. Modificările adoptate miercuri la Senat la legea pensiilor speciale se vor aplica peste 39 de ani, afirmă preşedintele USR, Cătălin Drulă, citat de Mediafax.

» Pensionarii şi-ar putea transforma în bani biletele CFR neutilizate

Biletele de transport cu trenul rămase neutilizate de către pensionari vor fi transformate în sume la dispoziţia acestora, potrivit unui proiect de lege iniţiat parlamentarii PNL. „Am înregistrat o iniţiativă legislativă solicitată de către Organizaţia Seniorilor Naţional Liberali. Aceştia au propus ca biletele de transport cu trenul rămase neutilizate de către pensionari să poată fi transformate în sume la dispoziţia acestora”, spune Gabriel Andronache, liderul grupului parlamentar al deputaţilor PNL, citat de Mediafax. El spune că aproximativ 80% din bilete rămân neutilizate.

» TAROM va zbura către şi dinspre Tel Aviv numai în regim special

Începând de pe 12 octombrie 2023, TAROM continuă să opereze frecvenţe speciale către şi dinspre Tel Aviv, numai la solicitarea Celulei de Criză a MAE. TAROM rămâne în strânsă legătură cu autorităţile statului în gestionarea situaţiei actuale, arată un comunicat al companiei.

» O judecătoare nu poate justifica o avere de peste 6 milioane de euro

Judecătoarea Gabriela Cristina Mazilu de la Tribunalul Bucureşti nu poate justifica peste 6 milioane de euro, adică circa 30 de milioane de lei, a anunţat, miercuri, Agenţia Naţională de Integritate (ANI). De asemenea, ANI a mai vizat şi un funcţionar public cu statut special din Poliţia Capitalei, Ionuţ – Victor Nicoreşteanu, funcţionar public cu statut special în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în cazul căruia suma care nu se poate justifica ajunge la peste 1,21 mil. lei.

» Investiţie de 17 milioane de lei într-un centru de radioterapie la Spitalul Municipal Ploieşti

Ministerul Sănătăţii a anunţat miercuri finalizarea licitaţiei internaţionale pentru achiziţia de echipamente de radioterapie pentru dotarea noului centru de radioterapie de la Spitalul Municipal Ploieşti. Proiectul cuprinde furnizarea a două acceleratoare lineare medicale, staţii pentru planificare tratament, staţii de conturare, staţii de înregistrare şi verificare a planurilor de tratament, sisteme de dozimetrie şi execuţia lucrărilor pentru amenajarea spaţiilor în vederea instalării şi funcţionării echipamentelor.

» Vîlceanu şi Pecingină, excluşi din grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor

Deputaţii Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină, care au semnat la începutul lunii octombrie o sesizare depusă de USR la CCR privind pachetul fiscal asumat de Guvern, au fost excluşi din grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor. Potrivit unui document depus la Biroul Permanent, cei doi deputaţi au în prezent calitatea de parlamentari neafiliaţi.

» Preşedintele Ucrainei, în vizită la sediul NATO

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost primit, ieri, la sediul NATO de secretarul general, Jens Stoltenberg, şi de Mircea Geoană, secretar general adjunct. „Alături de Secretarul General, Jens Stoltenberg, l-am primit la sediul NATO, pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru Reuniunea Ukraine Defence Contact Group, desfăşurată în marja întâlnirii ministeriale de apărare a alianţei”, scrie pe Facebook Mircea Geoană.

» Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 16%

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 16%, în primele 9 luni din an, faţă de 2022. Maşinile „verzi“ au o creştere de peste 30%. În primele nouă luni din 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, înmatriculările de autoturisme noi sunt în creştere (Ă16,0%), arată datele publicate, luni, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Autoturismele “electrificate” au o creştere de 30,8%, realizând o cotă de piaţă de 23,6% Vehiculele comerciale uşoare, în creştere cu 14,2%, iar cele grele  cu 29,1%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO