Bugetul total alocat programului este de 10 mil. euro.
„Programul Bucharest Start-up City este menit să încurajeze tinerii întreprinzători să îşi dezvolte afaceri în Bucureşti. Vom finanţa din bugetul anului viitor 200 de start-up-uri, valoarea totală a programului fiind de 10 milioane euro. Valoarea maximă acordată unei afaceri va fi de 50.000 de euro şi estimăm că, prin această iniţiativă, vom crea aproximativ 400 de locuri de muncă“, a spus Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.
Florin Jianu este şi iniţiatorul programului Start-Up Nation, prin care statul finanţează 10.000 de start-up-uri cu maximum 200.000 de lei pe afacere.
Bugetul alocat acestuia este de 2 miliarde de lei. Astfel, noul program oferă granturi mai mari decât Start-Up Nation.