Eveniment

Business MAGAZIN. Cum arată cel care vrea să facă un MBA: 38 de ani, 15 ani de muncă şi 10 ani în poziţie de management

Autor: Ramona Cornea

29.05.2022, 16:00 146

Managerul care studiază pentru o diplomă de MBA sau EMBA are între 35 şi 38 de ani, o experienţă de peste 10-12 ani pe poziţii de decizie şi vine predominant din domenii de activitate precum IT-ul, sectorul bancar şi farma. Ce îl aduce din nou pe „băncile şcolii”?

 

Profilul unui student la programul de EMBA a fost relativ constant pe parcursul anilor. Astfel, portretul clasic al unui aplicant la Tiffin EMBA era reprezentat de o persoană cu vârsta medie de 38 ani, cu o experienţă profesională de aproximativ 15 ani, dintre care 10 ani în poziţie de management”, a spus pentru Business Magazin Roxana Farrugia, director, Tiffin BBA & Executive MBA programs în cadrul Tiffin University. Reprezentanta Tiffin spune că în ultimul an a remarcat o nouă tendinţă în ceea ce priveşte motivaţia aplicanţilor la programul de EMBA.

Dacă înainte cei mai mulţi dintre ei erau motivaţi de perspectiva unor poziţii mai bune şi, implicit, a unor venituri mai mari în urma absolvirii programului, în ultima perioadă există o dorinţă pregnantă de a-şi dezvolta cunoştinţele manageriale şi de adaptabilitate în tot felul de situaţii reale, printre care şi cele de criză pe care le-am trăit în ultima vreme, accentuate acum de un război la graniţă. De asemenea, spune ea, o altă tendinţă evidentă este creşterea numărului femeilor care aplică la programele de MBA/EMBA.

„Dacă la Tiffin University, acum 5-10 ani ponderea femeilor în cohortele de Executive MBA era de maximum 20%, în ultimii ani numărul lor a crescut exponenţial. Mai exact, în cohorta 18, care a absolvit anul trecut, procentul femeilor a ajuns la 57%, în timp ce în cohorta care termină anul acesta femeile reprezintă 42% dintre cursanţi”, explică Roxana Farrugia. Conform statisticilor Tiffin, domeniile predominante din care provin studenţii programelor lor sunt: business services – 18%, IT – 16%, pharma – 15%, FMCG şi retail – 14%, maşini şi echipamente – 4% şi educaţie – 3%. Un program şi o diplomă de Executive MBA reprezintă un câştig atât pentru deţinătorul ei, cât şi pentru compania pentru care el sau ea lucrează, spune Roxana Farrugia. După parcurgerea unui astfel de program, absolventul poate pivota mai uşor între diferite direcţii, în funcţie de aspiraţiile profesionale şi abilităţile dezvoltate în timpul cursurilor şi anterior în viaţa profesională, crede ea. „În urma studiului realizat de Tiffin University, aproximativ 65% din absolvenţii programului din ultimii ani au luat decizii cu un impact major asupra activităţii lor profesionale, sau a companiei în care îşi desfăşoară activitatea. Dintre aceştia, 30% au avansat în carieră, 40% şi-au schimbat locul de muncă în condiţii îmbunătăţite, iar 30% dintre manageri au devenit antreprenori. Este important că 10% din numărul total de absolvenţi s-au îndreptat către o carieră internaţională”, a concluzionat Roxana Farrugia.

Citiţi articolul pe Business MAGAZIN.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO