Eveniment

Business MAGAZIN. După trei ani de eşec în business, Christian Tudorache a găsit varianta câştigătoare: Dacă faci un business doar că ai auzit că aduce bani, nu funcţionează

Autor: Andra Stroe

20.03.2022, 18:00 346

După trei ani de antreprenoriat soldaţi cu un eşec şi alţi trei pe o zonă care nu îl motiva suficient, Christian Tudorache şi-a găsit într-un final nişa care i se potrivea: property managementul. Cum l-a ajutat aceasta să supravieţuiască în actuala criză?

Născut în Constanţa, Christian Tudorache a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, la finalul căreia şi-a început cariera în compania Allianz-Ţiriac, ca agent de vânzări. A rămas aici patru ani, timp în care a avansat până la poziţia de leadership manager. Visând să construiască propria afacere, a decis să renunţe la statutul de angajat şi să pornească o firmă de recrutare, care avea să se extindă în Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi.

În lipsa unei şcoli de business însă, această primă experienţă antreprenorială s-a soldat, după trei ani, cu un eşec, care i-a adus însă o serie de lecţii importante. „Mi-am analizat toată povestea şi mi-a luat ceva timp să văd unde am greşit şi să nu dau vina exclusiv pe ceilalţi, pentru că poate am fost naiv la vremea respectivă şi am avut mai multă încredere în partenerii de business decât ar fi trebuit să am”, îşi aminteşte el. După circa un an, în care şi-a oferit timp să depăşească şocul, a luat-o de la capăt în imobiliare, „în formatul pe care îl urmează majoritatea agenţiilor – intermediere”. Spune că a ales acest domeniu pentru că i se părea una dintre variantele care îl vor putea repune pe picioare, mai ales că nu necesita o investiţie mare – câteva mii de euro au fost de ajuns pentru deschiderea unui birou. În plus, voia să facă lucrurile diferit, mai ales că avusese ocazia să întâlnească inclusiv agenţi veniţi în şlapi şi pantaloni scurţi la vizionări. După alţi trei ani şi-a dat seama însă că nu se regăsea în zona de intermediere.

„Nici clienţii nu erau pregătiţi, nici piaţa. A fost un fiasco, aşa că în decembrie 2014 mi-am luat un Crăciun sabatic, nu am mai mers la familie, am stat să mă gândesc. Şi am luat decizia ca de la 1 ianuarie, orice s-ar întâmpla, să continui lucrurile aşa cum le văd eu şi cum îmi doream să fie, chiar şi cu riscul de a avea venituri mai puţine.” Aşa a şi făcut.

 

Citiţi articolul integral pe Business MAGAZIN. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO