Eveniment

Business MAGAZIN. Transformarea dramatică pe care o va avea piaţa muncii: HR-ul a dat mâna cu AI-ul. Cât vor câştiga şi cât vor pierde angajaţii?

Autor: Andra Stroe

18.02.2024, 16:14 247

Cum orice motor al unui business reprezentat, în primul rând - încă - de angajaţi, pe final de an am vrut să luăm pulsul industriei locale de HR pentru a vedea ce trenduri s-au făcut resimţite în acest domeniu pe parcursul ultimelor 12 luni. Cum şi-a făcut loc tehnologia în 2023 în acest domeniu şi câtă efervescenţă a existat în rândul recrutărilor?

 

Anul acesta a fost mai degrabă unul al angajatorilor decât al angajaţilor. Nu s-a mai recrutat cu aceeaşi efervescenţă ca în 2022, numărul de joburi noi postate în platforma noastră a scăzut cu 10% faţă de anul trecut, iar aplicările au crescut cu 10%. Concret, au fost postate aproximativ 350.000 de joburi de la începutul anului. Pentru acestea, au fost înregistrate aproape 10 milioane de aplicări”, spune Bogdan Badea, CEO al platformei eJobs. Citând datele Salario, comparatorul salarial marca eJobs, el adaugă că în funcţie de nivelul de carieră, aşteptările salariale sunt: entry level (0-2 ani de experienţă) – 3.500 de lei, net, pe lună; mid level (2-5 ani de experienţă) – 4.000 de lei pe lună şi senior level (peste 5 ani de experienţă) – 5.900 de lei pe lună. „Aceste date reprezintă medii pentru toate domeniile, la nivel naţional.”

O efervescenţă în rândul candidaţilor care au aplicat pentru un job s-a remarcat şi pe platforma BestJobs, unde Andrei Frunză, CEO-ul companiei, spune că „aplicările au depăşit record după record, nu au mai ţinut cont de sezon aşa cum se întâmpla în anii trecuţi şi au crescut de la o lună la alta, culminând cu luna octombrie în care au fost depuse 1,1 milioane de CV-uri la joburile active pe platforma noastră. Şi numărul candidaţilor activi a crescut, tot mai mulţi căutând oportunităţi mai potrivite de lucru şi cu salarii mai mari, care să îi ajute să depăşească provocările economice”. În rândul companiilor, adaugă el, strategiile de recrutare continuă să fie executate pe termen scurt şi mediu, păstrând o componentă mare de flexibilitate, pe fondul previziunilor economice şi schimbărilor legislative.

Business MAGAZIN. Transformarea dramatică pe care o va avea piaţa muncii: HR-ul a dat mâna cu AI-ul. Cât vor câştiga şi cât vor pierde angajaţii?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO