Toată lumea îl înjură pe Gigi Becali pentru modul cum conduce clubul de fotbal FCSB, pentru modul în care se bagă peste antrenori şi îi umileşte la televizor, pentru schimbările pe care le face din dormitor iar toată lumea execută, pentru modul cum îşi caracterizează jucătorii public, pentru modul cum dă afară oameni după bunul plac etc. Sunt banii mei şi atâta timp cât este afacerea mea o conduc cum vreau eu, cine vine la mine ştie la ce să se aştepte şi nu ţin pe nimeni cu forţa aici, spune Becali de câte ori este întrebat de ce se bagă în deciziile sportive ale clubului. FCSB este o afacere ca oricare alta, cu buget de venituri şi cheltuieli, cu profit sau pierdere, cu bani de la finanţator.
Credeţi că în businessul antreprenorial românesc, dar şi de oriunde din această lume este altcumva? Nici pe departe. Credeţi că la Ţiriac la holding lucrurile se întâmplă altfel, sau la Copos, sau la Dedeman, la Altex sau la Fildas (Catena)? Este la fel, numai că acolo este mai multă diplomaţie, mai mult balet managerial, mai mult respect pentru oameni, care nu sunt consideraţi slugi, cum îi consideră Becali pe toţi cei care lucrează pentru el şi pe care îi plăteşte. Pentru că nu are cultură şi educaţie formală. Becali este considerat primitiv, un cioban, cu toate că mulţi spun că este un om de afaceri foart bun. Chiar şi clubul de fotbal FCSB este considerat o afacere bine administrată din punct de vedere financiar. Câţi au auzit vreodată de Iulian Gherghişor, directorul financiar de la FCSB, fost Steaua?
Când sunt afaceri antreprenoriale, nici nu se poate conduce altfel până la un anumit nivel. Când businessul creşte, când cifrele devin mari, când numărul de angajaţi explodează, când contractele trebuie gestionate, businessul trebuie să se birocratizeze, iar departamentele şi conducerea executivă trebuie să schimbe modelul de management. La început, patronul, omul de afaceri, antreprenorul este cel care vine cu ideea unui business, el încearcă să găsească bani, el începe să facă angajările (nu angajaţii îl angajează pe el), el este motorul companiei care decide până în cele mai mici amănunte. Fără el, niciun business nu s-ar naşte şi nu ar începe să crească. Problema intervine atunci când, de la un anumit nivel încolo, modelul de conducere one man show, jupân, trebuie să se schimbe, astfel încât organizaţia să poată să evolueze şi să nu mai depindă de un singur om. Aceasta este o întrebare fundamentală în business, de la ce nivel, de la cifră de afaceri şi de când modelul de conducere trebuie să se schimbe.
De la un anumit nivel, fondatorul, patronul, antreprenorul nu mai este activul companiei, ci începe să devină un pasiv. Compania a evoluat, dar el crede că este la început şi este imposibil să poţi să-i spui că sunt alte vremuri şi că de fapt trebuie să nu mai conducă el businessul, cel puţin din punct de vedere operaţional. Nu mai trebuie să semneze pentru fiecare priză, pentru fiecare ordin de deplasare, pentru fiecare ban care iese din firmă. Este imposibil să mai poţi să controlezi totul ca la început, când compania creştea cu puţinii oameni care lucrau în aceeaşi cameră. Mulţi patroni români, mulţi antreprenori români care au început businessul în anii ’90 nu ştiu să facă această trecere, trăiesc în continuare cu frica că sunt furaţi, nu au încredere în nimeni altcineva, cel mult în cei din familie, şi iau deciziile ca la început. Nu realizează că firma a crescut, că oamenii sunt altfel şi că vor să fie altcumva conduşi. Când patronul angajează pe cineva, o face mai degrabă ca să-i ţină locul, ca să ia asupra lui anumite decizii juridice ale firmei, nu ca să conducă firma. Şi când angajează pe cineva, asta dacă găsesc, de cele mai multe ori sunt nemulţumiţi de rezultatele pe care aceştia le obţin şi îi schimbă mai mult sau mai puţin elegant. Dacă antreprenorul nu-şi dă seama că pe măsură ce o companie creşte trebuie să schimbe şi modul de funcţionare a conducerii, că oamenii sunt altfel faţă de perioada de început, în final va ajunge să piardă. Aşa cum Gigi Becali pierde an de an campionatul, cu toate că are bani şi jucători. Prima serie de patroni, adică cei care au început în anii ’90, au ajuns “la pensie” şi se uită în jur şi văd că nu au cui să lase firme mai departe, copiii nu vor să preia afacerea, nepoţii sunt prea mici, iar cei din conducere nu ştiu, pentru simplul fapt că nu au fost lăsaţi niciodată să conducă. Aşa că multe businessuri se pierd, fie sunt vândute la străini (de exemplu Adeplast), fie se prăbuşesc când vin crizele şi faliment scrie pe el. În spate rămâne aceeaşi întrebare - când patronul, antreprenorul, omul de afaceri trebuie să lase compania din mână, nu de tot, astfel încât businessul să meargă înainte fără el? De asemenea, când un patron care a fost motorul unui business începe să devină o piatră de moară pentru businessul pe care l-a fondat?
