Eveniment

Care sunt principalele preocupări ale angajatorilor în această perioadă? Implementarea telemuncii şi a condiţiilor din ghidul Ministerului Muncii sunt printre ele

Care sunt principalele preocupări ale angajatorilor în această perioadă? Implementarea telemuncii şi a condiţiilor din ghidul Ministerului Muncii sunt printre ele

Autor: Ramona Cornea

25.05.2020, 19:27 90

Andrei Albulescu, partener în cadrul casei de avocatură Stratulat Albulescu, afirmă că în această perioadă angajatorii sunt preocupaţi de implementarea condiţiilor din ghidul Ministerului Muncii pentru reîntoarcerea la birou, de modul în care angajatul îşi dă consimţământul pentru implementarea telemuncii, cât şi  de următoarele măsuri de sprijin ce vor veni de la Guvern.

”Avem un sistem formalist, autorităţile au vrut să simplifice implementarea cerinţelor pentru angajatori, dar ne întoarcem la hârtia scrisă, la decizia semnată, la REVISAL. Aceste cerinţe trebuie rezolvate în timp real. Nimeni nu s-a putut pregăti din timp, toată lumea a încercat să îşi facă treaba aşa cum a putut mai bine, să se adapteze la noua situaţie. Consultanţii au încercat să jongleze cu noile prevederi şi să vină cu soluţii care să ajute”, a declarat Andrei Albulescu în cadrul emisiunii de business ZF Live.

De asemenea, angajatorii au nelămuriri cu privire la consimţământul angajatului pentru implementarea telemuncii.

”Legea 55 spune că se poate dispune telemunca cu consimţământul angajatului. Ce înseamnă acest consimţământ, cum trebuie el exprimat, este suficient un email sau telefon? Pare că trebuie mers un pic mai departe, să semnăm o decizie, să trimitem pe email”, explică Andrei Albulescu.

 
 
AFACERI DE LA ZERO