Eveniment

Ce se întâmplă cu pensiile românilor: Eugen Teodorovici: Nu s-au luat bani de la Pilonul II de pensii, ci s-au dat

Ce se întâmplă cu pensiile românilor: Eugen...

Autor: Ionel Dancu

03.10.2018, 11:33 64

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple, că la pilonul II de pensii s-au virat, în primele 7 luni ale anului curent, cu peste zece procente în plus faţă de perioada similară a anului precedent.

„O altă dezinformare pe care o faceţi se referă la Pilonul II de pensii. Realitatea este că nu s-au luat bani de la Pilonul II de pensii, ci s-au dat. Banii viraţi la pilonul II de pensii În primele 7 luni ale anului 2018 au fost cu 0,5 miliarde de lei mai mulţi”, a declarat Teodorovici, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple intitulată „Tripleta Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici sugrumă administraţia publică locală din România”.

Acesta a adăugat că creşterea veniturilor de la Pilonul II de pensii este de 11,1%.

„Astfel, în primele 7 luni din 2017 au fost transferate la o cotă de 5,1% aprox. 4 milaird elei, iar înprimele 7 luni ale anului 2018 au fost transferate la o cotă dela o cotă de 3,75%, aproximativ, 4,5 miliarde de lei, in cresteer cu 11,1%”, a precizat ministrul de Finanţe.

Camera Deputaţilor dezbate şi votează, în plenul de miercuri, moţiunea simplă „Tripleta Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici sugrumă administraţia publică locală din România” prin care liberalii îi cer ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, să adopte de urgenţă un set de nouă măsuri şi să-l dea afară pe Darius Vâlcov de la conducerea MFP.

Liberalii îi mai cer ministrului Eugen Teodorovici să-şi îndeplinească prerogativele de ministru al Finanţelor şi să nu se mai comporte ca o "vedetă de televiziune".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO