• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8810
  • Leu / USD4.7247
Eveniment

Ce se va întâmpla cu persoanele internate sau puse în carantină după publicarea deciziei CCR?

Ce se va întâmpla cu persoanele internate sau puse în carantină după publicarea deciziei CCR?

Autor: Eduard Popescu

27.06.2020, 23:42 2697

După ce judecătorii CCR au decis că internarea obligatorie a persoanelor cu boli transmisibile şi carantina pentru cei veniţi din străinătate nu pot fi impuse prin ordine de ministru, ci doar prin lege, ne-am putea aştepta, curând, la o nouă perioadă de haos legislativ, în contextul în care n-ar mai exista un cadru legal pentru internare. 

Deciziile CCR produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării lor în Monitorul Oficial. Astfel, pentru a evita un nou vid legislativ, în care carantinarea, izolarea sau internarea asimptomaticilor să nu mai fie reglementată, e necesară adoptarea rapidă şi intrarea în vigoare a unei legi care să rezolve situaţia şi prin care să poată fi restricţionate anumite drepturi.

Ca regulă, motivarea deciziilor Curţii şi publicarea lor se fac după câteva săptămâni, însă acest lucru se poate întâmpla şi după o săptămână, cum a fost şi cazul deciziei CCR prin care au fost declarate neconstituţionale amenzile din perioada stării de urgenţă.

Citiţi articolul integral pe Mediafax.ro. 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0162
Ieri: 4.9469
Azi: 4.7247
Diferență: -0,4803
Ieri: 4.7475
Azi: 5.8810
Diferență: 1,2708
Ieri: 5.8072
Azi: 4.7380
Diferență: 0,2836
Ieri: 4.7246