• Leu / EUR4.6650
  • Leu / GBP5.2540
  • Leu / USD4.0855
Eveniment

Ce spune Donald Trump despre summitul istoric cu Kim Jong-Un: Coreea de Nord nu mai reprezintă o ameninţare nucleară. „Are un potenţial măreţ pentru viitor”

Ce spune Donald Trump despre summitul istoric cu Kim Jong-Un: Coreea de Nord nu mai reprezintă o ameninţare nucleară. „Are un potenţial măreţ pentru viitor”

Autor: Mihai Draghici - Mediafax

13 iun 2018 82

Coreea de Nord nu mai reprezintă o ameninţare nucleară, a afirmat miercuri preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, după întrevederea pe care a avut-o în Singapore cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un.

"Tocmai am revenit dintr-o călătorie lungă, dar toată lumea trebuie să se simtă acum mai în siguranţă decât în ziua în care mi-am început mandatul. Nu mai există nicio ameninţare nucleară din partea Coreei de Nord", a transmis Donald Trump prin Twitter.

"Întrevederea cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un a fost o experienţă interesantă şi pozitivă. Coreea de Nord are un potenţial măreţ pentru viitor!", a adăugat Donald Trump.

"Înaintea începerii mandatului, lumea se gândea că vom ajunge la război împotriva Coreei de Nord. Preşedintele Barack Obama afirma că cea mai mare şi cea mai periculoasă problemă pe care o avem era Coreea de Nord. Nu mai este, puteţi dormi bine la noapte!", a subliniat Donald Trump.

 

"Economisim o avere prin oprirea exerciţiilor militare, care vor fi suspendate atât timp cât purtăm negocieri de bună-credinţă, ceea ce ambele părţi fac în prezent!", a spus Trump.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a admis că procesul denuclearizării Coreei de Nord va dura mulţi ani, subliniind că va fi verificat de experţi americani şi internaţionali şi oferind asigurări că Statele Unite nu vor reduce efectivele militare din Coreea de Sud. "Nu reducem nimic deocamdată, poate la un moment dat; avem 32.000 de militari în Coreea de Sud, eu am spus în campania electorală că vreau să îi aduc înapoi acasă, dar deocamdată nu pot. Însă vom limita exerciţiile militare în regiune, ceea ce ne va permite să economisim mulţi bani. Vom verifica procesul denuclearizării, simt că liderul nord-coreean vrea să facă acest lucru, sunt foarte sigur. Am efectuat mult timp exerciţii militare, sunt foarte scumpe, Coreea de Sud contribuie, dar nu sută la sută, astfel că va trebui să discutăm aceste lucruri cu Administraţia de la Seul. Vom avea un nou acord cu Administraţia din Coreea de Sud", a explicat Donald Trump.

Coreea de Sud a exprimat surprindere în legătură cu decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de oprire a exerciţiilor militare comune, Administraţia de la Seul cerând clarificări din partea Washingtonului. "În momentul de faţă, nu putem înţelege sensul exact şi intenţiile preşedintelui Donald Trump", a declarat un oficial din cadrul Ministerului Apărării de la Seul. La rândul său, Preşedinţia Coreei de Sud a exprimat surprindere privind anunţul făcut de Donald Trump.

Următorul exerciţiu militar americano-sud-coreean este programat în august. Prezenţa trupelor americane este considerată o garanţie de securitate în Coreea de Sud.

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6650
Diferență: 0,0236
Ieri: 4.6639
Azi: 4.0855
Diferență: -0,7868
Ieri: 4.1179
Azi: 5.2540
Diferență: -0,4208
Ieri: 5.2762
Azi: 4.0980
Diferență: 0,3035
Ieri: 4.0856