• Leu / EUR4.7625
  • Leu / GBP5.4024
  • Leu / USD4.2638
Eveniment

CEH Hunedoara riscă amenzi de 120 mil. euro de la UE

CEH Hunedoara riscă amenzi de 120 mil. euro de la UE

Complexul Energetic Hunedoara a cumpărat doar o parte din certificatele de emisii cu efect de seră şi riscă amenzi de la Uniunea Europeană de câte 100 de euro pentru fiecare din cele peste 1,2 milioane de certificate neachiziţionate încă (120 mil euro în total).

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a cumpărat doar o parte din certificatele de emisii cu efect de seră, în condiţiile în care nu a beneficiat încă de ajutorul de stat în valoare de 37,7 milioane de euro, aprobat de Comisia Europeană.

"Neîncasarea ajutorului de salvare, în forma în care a fost acesta aprobat la 21 aprilie 2015 de către Comisia Europeană, a redus şansele Societăţii Complexul Energetic Hunedoara de a achiziţiona, în integralitate, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră care îi reveneau potrivit prevederilor HG 780/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi legislaţiei europene în domeniul protecţiei mediului", se arată într-un comunicat emis, joi, de CEH.

Potrivit sursei citate, încercările întreprinse pentru obţinerea altor surse de finanţare nu s-au materializat din cauza indicatorilor economici şi financiari neperformanţi ai societăţii.

"Cu toate acestea, în cursul zilei de astăzi (joi - n.r.), conducerea societăţii a reuşit să mai achiziţioneze o parte din certificate, pe care, împreună cu cele existente în conturile celor două termocentrale, le-au transferat în Registrul Unic Consolidat al Uniunii Europene", se mai arată în comunicatul CEH.

Termocentrala Mintia a reuşit să mai achiziţioneze 20.000 de certificate la o valoare de 7,38 de euro bucata, care s-au adăugat celor 1.125.988 deja cumpărate, iar 101.943 de certificate au fost cumpărate de Termocentrala Paroşeni, care au costat împreună aproape 16,4 milioane de lei.

"Decizia de a limita numărul de certificate de CO2 cumpărate a avut în vedere asigurarea resurselor financiare pentru desfăşurarea activităţii curente şi pentru achitarea drepturilor salariale angajaţilor societăţii. Funcţionarea termocentralelor nu este, deocamdată, condiţionată de neîndeplinirea acestor obligaţii", se mai arată în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, Complexul Energetic Hunedoara va fi penalizat de Comisia Europeană pentru nerespectarea obligaţiei de a restitui, în contul din Registrul Unic Consolidat al UE, totalul certificatelor datorate. Sancţiunea nu exonerează societatea de la obligaţia restituirii certificatelor aferente anului 2014.

Potrivit CEH, ar fi necesare încă 1.217.740 certificate, din care 435.583 pentru Termocentrala Mintia şi 782.157 pentru Termocentrala Paroşeni.

"Pentru fiecare certificat nepredat, conform HG nr. 780 din 14 iunie 2006 actualizată, se aplică o penalitate de 100 euro, echivalentă în lei, la cursul de schimb leu/euro al Băncii Naţionale a României, valabil la data de 1 mai a anului respectiv. Conducerea CEH a epuizat toate variantele pe care le avea la dispoziţie şi nu are cunoştinţă să existe vreo posibilitate de evitare a sancţiunii în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor impuse de legislaţia în vigoare", au precizat ulterior reprezentanţii CEH pentru corespondentul MEDIAFAX.

Certificatele de CO2 trebuie cumpărate de către orice firmă a cărei activitate afectează mediul, iar banii adunaţi în contul din Registrul Unic Consolidat al UE sunt destinaţi protejării mediului.

Potrivit unui comunicat de presă, remis miercuri, de Complexul Energetic Hunedoara (CEH), preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al Complexului Energetic Hunedoara, Alexandru Blaj, a demisionat din funcţie, el urmând a-şi încheia mandatul începând cu 1 mai. Demisia acestuia a fost înregistrată, marţi, la cabinetul ministrului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Andrei Gerea.

"Decizia mea este una a unui român normal aflat în faţa unei mari dezamăgiri. În cuvinte puţine, în ţara în care Ministerul Energiei promovează interesul companiei pe care eu am reprezentat-o în calitate de preşedinte al CA şi pentru care, alături de conducerea executivă, s-au făcut toate demersurile pentru obţinerea unui ajutor de salvare pentru achiziţionarea certificatelor de CO2, ajutor avizat de Comisia Europeană în 12 aprilie 2015, ne-am lovit de opoziţia de neînţeles a Ministerului Finanţelor şi a Ministerului Justiţiei care refuză aprobarea acordării acestuia. Singura motivaţie invocată a fost existenţa unui ajutor de stat, mascat sub forma unor contracte bilaterale, încheiate în perioada 2009 - 2011 între Termocentrala Paroşeni şi Hidroelectrica, care făceau referire la vânzarea respectiv cumpărarea de energie electrică", declara Alexandru Blaj, citat în comunicat.

În 24 aprilie, şase lideri sindicali din conducerea Sindicatului Muntele din minerit au declanşat greva foamei, pentru 24 de ore, în curtea CEH Hunedoara din Petroşani, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei grave care ar putea duce la închiderea minelor din Valea Jiului.

Preşedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica, declara atunci că sindicaliştii fac, în acest fel, apel la Guvern să trateze cu responsabilitate şi seriozitate Complexul Energetic Hunedoara, structură energetică de siguranţă naţională.

"Atragem atenţia asupra a patru probleme grave cu care se confruntă CEH. Prima este neacordarea ajutoarelor de stat de 167 de milioane de lei pentru achiziţia de certificate de carbon, după ce Comisia Europeană a descoperit că, în perioada 2007-2011, termocentralele Mintia şi Paroşeni au beneficiat de subvenţie mascată a preţului pentru energia electrică. Practic, s-a vândut energie electrică la Hidroelectrica la un preţ mai mare decât cel la care Hidroelectrica a vândut mai departe. Prejudiciul este de 26,5 milioane de lei, la care s-au adunat penalităţi şi dobânzi. Pentru ca CEH să beneficieze de ajutor de stat trebuie să retuneze aproximativ 40 de milioane de lei înainte, sumă de care nu dispune. La Bucureşti se încearcă găsirea unei soluţii, însă timpul e scurt până în 30 aprilie", declara Nica.

Potrivit liderului sindical, o a doua problemă este încercarea Guvernului de a separa activitatea energetică de cea mineră în cadrul CEH.

"Separea activităţii energetice de cea minieră ne-ar aduce din nou în anul 2012, iar singura soluţie de supravieţuire pentru minele rămase deschise din Valea Jiului ar fi pentru trei ani prin intermediul programul de închidere a minelor şi apoi gata. Termocentralele sunt şi ele sub acelaşi risc de închidere. Spre exemplu, termocentrala Mintia e construită pentru a funcţiona cu cărbune din Valea Jiului. Termocentrala Mintia are credite de peste 100 de milioane de euro, motiv pentru care nu mai poate contracta alte credite cu care să se retehnologizeze pentru alt cărbune", mai spunea Petre Nica.

O a treia problemă semnalată de liderii Sindicatului Muntele, care a dus la declanşarea grevei foamei, este că producătorii de energie pe bază de cărbune concurează cu producătorii de energie subvenţionată.

"Producătorii de energie pe bază de cărbune din România sunt obligaţi să concureze pe piaţa de energie cu producătorii de energie regenerabilă subvenţionaţi de cetăţenii ţării cu sute de milioane de euro pe an. Se ştie că în facturile de energie electrică sunt trecute sumele cu care fiecare cetăţean al României subvenţionează energia regenerabilă. Mai mult, noi, producătorii de energie pe bază de cărbune, stăm în piaţa concurenţială cu alţi producători din domeniul hidro, nuclear sau pe gaz, care din punct de vedere tehnologic pot produce energie la preţ mai mic. Noi asigurăm securitatea sistemului energetic naţional şi cu toate acestea suntem obligaţi să vindem energie electrică în pierdere", mai declara Nica.

Acesta reclama lipsa de reactie a statului faţă de deciziile luate de conducerile numite politic la CEH.

Tot în 24 aprilie, reprezentantul Consiliului Judeţean Hunedoara, Dorin Gligor, anunţa sindicaliştii că a trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta pentru a solicita prezenţa unei delegaţii a Guvernului României în judeţul Hunedoara în vederea analizării intenţiilor de reorganizare pentru CEH.

De asemenea, deputatul PSD Laurenţiu Nistor promitea, în 3 aprilie, că va intermedia o întâlnire a premierului Victor Ponta cu reprezentanţii administraţiei şi sindicatului de la CEH.

Comisia Europeană (CE) a aprobat temporar un ajutor în valoare de 37,7 milioane de euro pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara, deţinut de Ministerul Energiei.

"Comisia Europeană a ajuns la concluzia că ajutorul de salvare temporar în valoare de 167 de milioane de lei (aproximativ 37,7 milioane de euro) care urmează să fie acordat de autorităţile române Complexului Energetic Hunedoara, producătorul de energie electrică şi termică deţinut de stat din România, este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat. Comisia a constatat, în special, că ajutorul a fost limitat la suma necesară pentru a-i permite CE Hunedoara să îşi desfăşure în continuare activităţile de exploatare a centralelor sale electrice în următoarele şase luni", potrivit unui anunţ al CE din 21 aprilie.

Guvernul va acorda complexului energetic împrumuturi pe termen scurt care să îi permită să îşi plătească creditorii şi să îşi menţină activităţile de exploatare până când va fi în măsură să prezinte un plan de restructurare.

La sfârşitul celor şase luni, producătorul de cărbune şi electricitate va rambursa ajutorul sau România va notifica un plan de restructurare, care va stabili măsurile de asigurare a viabilităţii pe termen lung a companiei.

Ca urmare a pierderilor înregistrate în 2013 şi în 2014, Complexul Energetic Hunedoara se confruntă cu probleme grave de lichiditate, mai arăta CE.

Complexul Energetic Hunedoara, cu sediul la Petroşani, judeţul Hunedoara, deţine o cotă de piaţă de aproximativ 5% din producţia de energie electrică din România şi are aproximativ 6.500 de angajaţi.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7625
Diferență: 0,0378
Ieri: 4.7607
Azi: 4.2638
Diferență: -0,0352
Ieri: 4.2653
Azi: 5.4024
Diferență: -0,6894
Ieri: 5.4399
Azi: 4.2211
Diferență: -0,1325
Ieri: 4.2267