Eveniment

​Cererea pentru abonamente medicale corporate la clinica Intermedicas, fondată de medicul Wargha Enayati, a crescut cu 44% în iunie 2020 faţă de iunie 2019

​Cererea pentru abonamente medicale corporate la clinica Intermedicas, fondată de medicul Wargha Enayati, a crescut cu 44% în iunie 2020 faţă de iunie 2019

Autor: Georgiana Mihalache

23.07.2020, 12:38 381

Intermedicas, clinica medicală fondată de medicul Wargha Enayati, a avut o creştere de 44% la cererea pentru abonamente medicale corporate în iunie 2020, prima lună de reluare a activităţii după starea de urgenţă, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Acest lucru vine în contextul în care criza sanitară generată de răspândirea coronavirusului a schimbat modul de abordare al pacienţilor în ceea ce priveşte sănătatea.

„Sunt trei factori care au dus clar la reorientarea pacienţilor către abonamentul de tip Concierge Medical: disponibilitatea zilnică a medicilor în clinică, dorinţa pacienţilor de a evita drumurile inutile şi de a găsi rapid un bun diagnostician, respectiv garanţia dată de o clinică exclusivistă, unde fluxul de pacienţi şi medici este mai redus comparativ cu marile reţele, iar procedurile de triaj şi măsurile de siguranţă sunt foarte bine puse la punct”, a spus Ana Maria Marian, managing partner Intermedicas.

Intermedicas este prima clinică medicală din Bucureşti care în urmă cu nouă ani a introdus pe piaţă conceptul de second opinion, cu acces la  peste 300 de medici din centre şi spitale universitare din Europa şi nu numai. În 2017, Intermedicas a dezvoltat un nou serviciu, Concierge Medical, prin care un consultant medical ghidează pacientul pentru a-şi rezolva problema medicală.

„Concierge Medical înseamnă eficienţă maximă în rezolvarea problemelor medicale, prin ghidarea şi însoţirea pacientului în sistemul medical, oferind acces necondiţionat la medici de top. Conceptul de Concierge Medical are la bază o relaţie apropiată între pacient şi Concierge Doctorul său, şi presupune cunoaşterea istoricului medical, timp şi atenţie”, a spus Wargha Enayati, acţionar majoritar al Intermedicas.

Abonamentul Concierge Medical ghidează pacientul în întreg sistemul medical prin acces la medici, prioritate în programări, iar preţul unui astfel de abonament este de 10 euro lunar.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în luna iunie a acestui an, solicitarile pentru serviciile medicale de Concierge Medical au crescut cu 40%, pacienţii preferând consultaţiile online, potrivit datelor Intermedicas.

 
AFACERI DE LA ZERO