Eveniment

Circulaţie în condiţii de iarnă în mai multe zone din judeţul Harghita

Circulaţie în condiţii de iarnă în mai multe zone...

Autor: Ana Costache

20.04.2016, 11:09 109

”La această oră, zăpada pe DN12 A- sus pe creastă- Pasul Frumoasa, în urma intervenţiei utilajelor secţiei de drumuri, este între 0 şi 1 cm, zăpadă frământată şi e în topire, iar în rest, pe Bucin, pe 13B şi pe 13 C- la Lacu Roşu, zăpada de pe carosabil este în scădere, în urma intervenţiei lucrătorilor de la secţia de drumuri. Momentan nu mai ninge, decât pe alocuri, dar temperaturile sunt pozitive şi nu există depunere, pe carosabil, efectivă, suplimentară. Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă cu strat de zăpadă frământată, în special pe Lunca (n.r- Lunca de Sus) şi pe Bucin”, a declarat şeful de cabinet al prefectului Harghitei, Adrian Pănescu, pentru MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, agent şef principal Gheorghe Filip, a declarat că echipaje de poliţie sunt pe traseu şi acţionează pentru fluidizarea circulaţiei.

”Sunt într-adevăr echipaje de poliţie rutieră, dar nu numai de poliţie rutieră, ci şi de la posturile de poliţie comunale acolo unde se impune. Chiar şi şeful serviciului Poliţiei Rutiere Harghita este în zona vârfului Frumoasa. Noi încercăm să fim prezenţi acolo unde este nevoie”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO