Eveniment

Comisia Europeană analizează concurenţa din lumile virtuale şi inteligenţa artificială generativă

Comisia Europeană analizează concurenţa din lumile virtuale şi inteligenţa artificială generativă

Autor: Cosmin Pirv

09.01.2024, 20:33 80

Comisia Europeană a lansat marţi două cereri de contribuţii, cu privire la concurenţa în lumile virtuale şi la inteligenţa artificială generativă, şi a transmis cereri de informaţii mai multor mari actori de pe piaţa digitală.  

Potrivit unui comunicat al CE, toate părţile interesate sunt invitate să îşi împărtăşească experienţa şi să ofere feedback cu privire la nivelul concurenţei în contextul lumilor virtuale şi al IA generative, precum şi opiniile lor despre modul în care legislaţia în domeniul concurenţei poate asigura faptul că aceste noi pieţe rămân competitive.

Comisia Europeană va analiza toate contribuţiile primite în urma acestor cereri. Pe baza acestei analize, Comisia ar putea apoi organiza un atelier, în al doilea trimestru al anului 2024, pentru a reuni toate perspectivele diferite rezultate din contribuţiile primite şi pentru a continua activitatea de reflecţie pe aceste teme.

În plus, Comisia Europeană examinează unele dintre acordurile care au fost încheiate între mari actori de pe piaţa digitală, pe de o parte, şi dezvoltatori şi furnizori de IA generativă, pe de altă parte. Comisia Europeană investighează impactul acestor parteneriate asupra dinamicii pieţei.

De asemenea, Comisia Europeană anunţă că verifică dacă investiţia făcută de Microsoft în OpenAI ar putea fi examinată în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice.

„Lumile virtuale şi IA generativă se dezvoltă cu rapiditate. Este esenţial ca aceste noi pieţe să rămână competitive şi ca nimic să nu stea în calea dezvoltării firmelor pentru ca acestea să poată furniza cele mai bune şi mai inovatoare produse către consumatori. Invităm firmele şi experţii să ne comunice orice probleme legate de concurenţă pe care le-ar putea percepe în cadrul acestor industrii şi, în acelaşi timp, monitorizăm îndeaproape parteneriatele în domeniul IA, pentru a ne asigura că nu denaturează în mod nejustificat dinamica pieţei”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene şi comisarul pentru concurenţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO