• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
Eveniment

Comisia Europeană: România este cea mai afectată ţară din UE de incendiile de pădure

Comisia Europeană: România este cea mai afectată ţară din UE de incendiile de pădure

Autor: Mediafax

29.10.2021, 18:10 312

România a fost cea mai afectată ţară din Uniunea Europeană de incendiile de pădure, potrivit unui raport al Comisiei Europene pentru anul 2020.

Potrivit unui comunicat al CE, în 2020 incendiile au distrus suprafeţe extinse de teren natural în Europa. Astfel, aproximativ 340.000 de hectare au ars în UE în 2020, o suprafaţă cu 30% mai mare decât Luxemburgul.

Situaţia este şi mai gravă în sezonul incendiilor forestiere din 2021. Până la momentul publicării acestui raport, au ars aproape 0,5 milioane de hectare, 61% dintre acestea fiind păduri a căror regenerare va dura mulţi ani. Aproximativ 25% dintre zonele care au ars în Europa se aflau în interiorul siturilor „Natura 2000”.

Conform CE, de la an la an, schimbările climatice sunt şi ele tot mai prezente.

„O tendinţă de creştere uşor de remarcat indică niveluri mai ridicate ale pericolului de incendii, sezoane mai lungi ale incendiilor şi incendii de mari proporţii şi violente, cu propagare rapidă, în faţa cărora mijloacele tradiţionale de stingere a incendiilor sunt ineficiente”, se arată în comunicat.

Anul acesta, aproximativ 130.000 de hectare au ars până în luna iunie, care marchează debutul tradiţional al sezonului incendiilor.

Incendiile au început să nu mai afecteze doar statele sudice, ci devin o ameninţare tot mai mare şi pentru Europa Centrală şi de Nord. Peste nouă din 10 incendii din UE sunt provocate de acţiuni umane.

Din raportul pe 2020 despre incendiile forestiere reiese că România a fost ţara cea mai afectată, urmată de Portugalia, Spania şi Italia, după cum se indică în raportarea naţională. De asemenea, ca şi în 2019, România a însumat din nou aproape jumătate din suprafaţa distrusă de incendii în cadrul siturilor „Natura 2000”, cea mai mare suprafaţă situându-se în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

Totodată, raportul arată că în sezonul incendiilor 2020 şi-au pierdut viaţa mai mulţi oameni decât în 2019.

„Clima în schimbare are efecte asupra duratei sezonului incendiilor şi a gravităţii acestora, periclitând tot mai multe vieţi şi distrugând natura. Raportul de astăzi arată cât de gravă a fost situaţia anul trecut, astfel cum reiese şi din datele de anul acesta. Comisia Europeană a adoptat Strategia UE pentru păduri în scopul de a întări rezistenţa pădurilor europene. Ca să putem atenua impactul incendiilor de vegetaţie avem neapărată nevoie de păduri sănătoase şi rezistente şi de terenuri gestionate într-un mod care să protejeze biodiversitatea şi oamenii. Iată de ce colaborăm cu partenerii noştri şi cu autorităţile naţionale pentru a stabili ca normă o prevenire a incendiilor de vegetaţie bazată pe gestionarea adecvată a terenurilor”, a declarat Virginijus Sinkevičius, comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: