Eveniment

Consumul privat va creşte anul viitor cu 1,7%

Consumul privat va creşte anul viitor cu 1,7%

Piaţa de consum a scăzut puternic din 2008 încoace, iar speranţa primului plus se îndreaptă spre 2012. Asta dacă criza financiară din Europa se va mai domoli

Autor: Vlad Popescu, Roxana Pricop

18.10.2011, 00:06 287

Consumul privat din România va reveni pe creştere din 2012, după trei ani consecutivi de scădere, anul viitor fiind aşteptat un avans de 1,7% datorită stabilizării ratei de economisire şi inflaţiei scăzute, estimează Juraj Kotian, analist la Erste Bank.

Consumul gospodăriilor pe credit a fost motorul creşterii economice din România înainte de declanşarea crizei, în 2008 acesta avansând cu 8,4%, deşi în ultimul trimestru al acelui an s-a corectat rapid, cu 3,7%.

Cea mai abruptă cădere a consumului s-a înregistrat în 2009, când datele INS indică o reducere cu 9,2%. Anul trecut co­recţia s-a menţinut, dar într-un ritm mult mai puţin alert, de numai 2%.

De când a început criza în România, numeroşi antrepre­nori, manageri şi bancheri vor­besc despre măsuri de încu­rajare a consumului privat ca soluţie a relansării economiei. Aceştia susţin că reducerea dobânzii-cheie a BNR ar obliga băncile să reducă dobânzile la credite şi implicit ar rămâne bani pentru relansarea consumului. Mai ales că scăderea rapidă a inflaţiei, care a ajuns luna trecută la un minim record de 3,45%, măreşte spaţiul de manevră al Băncii Naţionale în privinţa reducerii dobânzii de politică monetară. Pe de altă parte, companiile încep să dea primele semne că are loc o redresare a consumului. Retailerul francez Carrefour, liderul de pe segmentul hipermarketurilor din România, a dat prima veste bună pentru comerţul românesc: o creştere de 1,4% a vânzărilor în termeni comparabili în trimestrul doi, după nouă trimestre consecutive de scădere.

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2% în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni din acest an şi cu 1,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Guvernul şi FMI estimează pentru acest an o creştere economică de 1,5%, nivel care va atins datorită trimestrului trei unde agri­cultura va aduce cel mai mare plus. Anul agricol foarte bun înseamnă 12 miliarde de euro.

Din păcate, din cauza tensiunilor din Europa şi a încetinirii activităţii economiilor din această zonă, prognoza pentru 2012 urmează a fi revizuită în scădere la circa plus 2%, de la 3,5-4% anterior. Revenirea pe plus a economiei româneşti, care a început în trimestrul trei din 2010, s-a datorat exporturilor, care au avut un ritm de creştere de 20-30%. Acest lucru a ajutat foarte mult industria cu comenzi.

Pe de altă parte, rata de economisire a crescut în ultimii doi ani, reacţie naturală în perioadă de criză, iar inflaţia se află la minimele ultimelor două decenii. Stabilizarea ratei de economisire şi menţinerea preţurilor la un nivel relativ scăzut creează premisele pentru o reluare a creşterii consumului.

Salariul mediu net a crescut în ultimul an cu 8,6% (iulie 2011 faţă de iulie 2010), ajungând la valoarea de 1.471 de lei (350 de euro), potrivit datelor centralizate de INS pe baza unei anchete realizate în 25.000 de gospodării.

Cele mai mari creşteri salariale au fost în această perioadă în sectorul IT şi în telecomunicaţii, unde salariile nete ale angajaţilor au crescut cu 26%, ajungând la o valoare medie de 3.507 lei (835 euro) în luna iulie a acestui an. Astfel, inginerii software şi programatorii au detronat bancherii, ale căror salarii au crescut cu numai 6,7% în ultimul an, ajungând la o valoare medie netă de 3.470 de lei (826 euro). Potrivit datelor BNR, depozitele companiilor şi populaţiei au urcat în august cu 0,5% comparativ cu iulie şi cu 5,1% faţă de aceeaşi lună din 2010, la 178 mld, lei, pe fondul creşterii plasamentelor în moneda naţională. De altfel, economisirea este pre­ponderentă în moneda naţională datorită diferenţialului mare de dobândă. Depozitele populaţiei au scăzut cu 0,7% în august comparativ cu iulie, iar cele ale companiilor au crescut cu 0,9%.

Erste şi BCR estimează pentru acest an o creştere economică de 1,4% în România, respectiv un avans de 2,9% anul viitor.