Eveniment

Cosmin Vasile, ZRP: Nu există niciun semn de stagnare în privinţa cazurilor de insolvenţă; dimpotrivă

Autor: Roxana Rosu

24.03.2015, 00:06 215
Antreprenorii români au început să ceară avocaţilor să le verifice afacerea şi să se asigure că modelul de business este corect, legal, înainte să apară probleme cu justiţia, după modelul marilor corporaţii, care derulează sesiuni de audit şi respectă proceduri stricte, a declarat luni la ZF Live Cosmin Vasile, managing partner la casa de avocatură ZRP.
 
„Putem face o comparatie între marile corporaţii, care au o cultură, care se protejează, fac audit etc. şi firmele autohtone. O corporaţie nu intră niciodată într-un contract pentru că îi place ideea, pentru că se gândeşte că ar putea să facă bani; oamenii de acolo se întreabă de trei ori înainte de a face pasul dacă e economic şi legal, apoi intră în implemen­tare. Reversul se întâlneşte de multe ori la antreprenori din România“, a spus Cosmin Vasile.
 
Pe fondul recentelor an­chete şi condamnări din ins­tituţii publice şi companii pri­vate, tot mai mulţi antre­prenori apelează la avocaţi înainte să aibă probleme ju­ridice. „Este naşterea senti­mentului de responsabilitate în gestiunea juridică a afacerii“, a precizat avocatul de la ZRP. Astfel, tot mai des antre­prenorii români au început să îşi pună probleme privind modul în care îşi derulează afacerile, dacă sunt protejaţi în cazul unor probleme juridice, pentru a nu ajunge să piardă tot la un moment dat.
 
„Penal, în cazul anumitor fapte, răspunderea e la cel care stă în spate şi trage sforile chiar dacă el nu semnează nimic. Lucrurile nu sunt aşa clare.“
 
În cazul instituţiilor statului, unde funcţionarii publici ezită mai nou să semneze contracte sau decizii de teama unor anchete, Cosmin Vasile spune că dacă un angajat ştie că tot ce a făcut în trecut şi prezent este conform legii nu ar trebui să se teamă.
 
„Există însă situaţii în care după trimiterea în judecată sau condamnarea lor, oamenii, funcţionari publici şi cei cu care au derulat contractele, jură şi cred cu tărie că nu au greşit nimic. Dacă acest fenomen are rădăcini atât de adânci pe cât cred eu, dincolo e nerespectarea legii, este vorba de incapacitatea unora de a înţelege legea şi infracţiunile.“
 
Efectul este că dacă o persoană crede că este condamnată pe nedrept, concluziile şi reacţia vor fi complet greşite şi vor influenţa direct comportamentul ei pe viitor. „E un fenomen la o scară mult mai mare decât credeam.“
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO