Eveniment

Creşterea salariului minim la 3.000 de lei brut ar putea antrena creşteri salariale în valoare de cel puţin 1 miliard de euro anul viitor

Creşterea salariului minim la 3.000 de lei brut ar putea...

Autor: Adelina Mihai

10.09.2022, 15:51 11618

Peste 1,2 milioane de salariaţi câştigă în prezent salariul minim pe economie, iar cea mai mare parte a acestora încasează 2.550 de lei brut/lună Salariul minim pe economie ar putea creşte de la 2.550 de lei brut la 3.000 de lei brut începând din 2023, potrivit unei propuneri venite din partea PSD Majorarea salariului minim la 3.000 de lei brut ar antrena majorări salariale în valoare totală de cel puţin 1 miliard de euro în 2023, potrivit calculelor ZF Florin Godean, Adecco: „Circa 1.000 de angajaţi temporar din cadrul Adecco primesc salariul minim, dar companiile au sisteme de bonusare care duc la dublarea acestuia“.

Peste 1,2 milioane de salariaţi câştigă în prezent salariul minim pe economie, dintre care circa 800.000 sunt plătiţi cu 2.550 de lei brut/lună, iar 400.000 cu 3.000 de lei brut pe lună (în construcţii, in­du­s­tria alimentară şi agricultură), arată da­tele obţinute de ZF de la Inspecţia Muncii.

În această lună vor începe negocierile între guvern, patronate şi sindicate privind nivelul salariului minim de anul viitor, iar liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus că una dintre propuneri este de creştere a salariului minim până la 3.000 de lei brut pe lună, iar costul asociat creşterii – de 450 de lei – va fi împărţit între stat şi angajator.

Un calcul ZF arată că, dacă salariul minim creşte cu 450 de lei pentru cei peste 800.000 de angajaţi plătiţi cu salariul minim pe economie de 2.550 de lei, atunci această măsură ar antrena o creştere a bugetelor de salarii de cel puţin 1 miliard de euro în 2023. Cele mai multe salarii minime sunt în sectorul privat, în comerţ şi în fabrici.

„Din punctul meu de vedere, este bine că salariul minim creşte, dar modul în care se face această creştere este o „cârpeală“. Mi-ar plăcea să văd o strategie pe termen lung de creştere a salariilor, dar în acelaşi timp să existe o eficientizare a modului în care se cheltuiesc banii în sectorul bugetar, cu angajaţii de la stat. Salariile minime existente sunt extrem de mici, nu acoperă coşul minim de consum, ele trebuie să crească, dar trebuie dublată de eficientizarea aparatului de stat“, a explicat Florin Godean, country manager al Adecco România, companie de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO