Eveniment

Cum a ajuns Seychelles, cea mai vaccinată ţară din lume, să înregistreze o creştere semnificativă a cazurilor de COVID-19 în rândul persoanelor care au primit rapelul

Cum a ajuns Seychelles, cea mai vaccinată ţară din lume, să înregistreze o creştere semnificativă a cazurilor de COVID-19 în rândul persoanelor care au primit rapelul

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Autor: Eduard Ivanovici

16.05.2021, 14:00 999

Seychelles începe să provoace temeri în rândurile experţilor în sănătate, după o creştere a numărului de infecţii cu SARS-CoV-2 în rândurile oamenilor care au primit a doua doză a vaccinurilor, scrie CNBC.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat zilele trecute că va evalua datele despre coronavirus din Seychelles, un arhipelag de 115 insule din Oceanul Indian, în condiţiile în care ministrul sănătăţii a declarat că peste o treime din oamenii care au fost diagnosticaţi pozitiv între 1 şi 8 mai au primit a doua doză.

Analiştii au semnalat anterior că Seychelles a efectuat o companie de imunizare extrem de eficientă, devenind ţara cu cea mai mare rată de inoculare din lume, peste Israel şi Marea Britanie.

Majoritatea populaţiei a primit vaccinul chinez dezvoltat de Sinopharm (aprobat vineri, în regim de urgenţă, de OMS) şi serul AstraZeneca (cunoscut la nivel local drept Covidshield, fiind o versiune produsă în India). În total, Seychelles – cu o populaţie de peste 97.000 de persoane – a înregistrat de la începutul pandemiei aproape 8.200 de infecţii şi 28 de decese provocate de COVID-19.

Dintre toate cazurile pozitive, 63% au fost prezente la persoane care nu au fost vaccinate sau care au primit o singură doză Sinopharm/Covidshield, însă 37% dintre noile infecţii au fost raportate în rândurile oamenilor care au primit rapelul.

Ministerul susţine că, dintre pacienţii care au avut nevoie de îngrijiri medicale, 80% nu au fost vaccinaţi şi, în cea mai mare parte, sufereau de alte afecţiuni grave. Totodată, „aproape toate” persoanele internate la terapie intensivă nu au fost vaccinate, iar niciunul dintre pacienţii care au primit a doua doză nu a murit.

Rapelul a ajuns în Seychelles la peste 60% din populaţie.

„Din câte ştim, unele cazuri au fost raportate imediat după administrarea primei doze, la scurt timp după a doua doză, sau între prima şi a doua doză”, spune Dr. Kate O‘Brien, directorul OMS pentru Imunizare, Vaccinare şi Agenţi Biologici.

 
AFACERI DE LA ZERO