"Prima dată a fost internat în septembrie, cu septicemie, la Floreasca. I-au aprobat apoi operaţia la genunchi. A mai fost dus câteva zile la Jilava, iar apoi l-au transferat la un spital privat unde a fost operat, este locul unde se află şi acum. Operaţia a reuşit, are un genunchi nou, a mai rămas să facă recuperare. Săptămâna trecută a început să se simtă rău, vineri s-a simţit extrem de rău. De ieri nu mai răspunde la tratament, are septicemie, l-au intubat pentru că nu mai răspundea la niciun fel de stimuli. A cerut sora domnului dreptul să stea lângă el pentru că medicul ne-a spus că mai poate dura până în seara asta, mâine dimineaţă. A cerut la Penitenciarul Jilava, prin avocat, au zis că s-au terminat cele cinci vizite. Nu răspunde la niciun fel de antibiotic. Am sunat la Ministerul Justiţiei, nu ne-a răspuns nimeni. Am sunat la purtătorul de cuvânt al premierului, ne-a spus că va transmite mai departe. De mâine poate fi prea târziu. Medicii ne-au spus că doar o minune poate să-l salveze. A venit cu nenumărate bacterii din închisoare. Stau gardienii în faţa salonului. Medicul a transmis raportul la penitenciar, nimeni nu face nimic. Peste tot, în toate ţările se fac excepţii în caz de accidente grave sau astfel de situaţii, la noi nu. Sora lui vrea să stea cu el în ultimele clipe" a declarat, pentru MEDIAFAX, Adriana Constantinescu, nora lui Dan Adamescu.
La finele lunii noiembrie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au respins cererea de eliberare condiţionată depusă de Dan Adamescu astfel că acesta ar trebui să rămână în închisoare cel puţin până pe 19 februarie 2017, când poate depune o nouă solicitare de eliberare condiţionată, a stabilit instanţa.
Omul de afaceri a depus, la finele lunii octombrie 2016, o cerere de eliberare condiţionată la Judecătoria Sectorului 4, solicitarea venind la aproape şase luni de când a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare pentru că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă. Dan Adamescu a invocat atunci că are dreptul la o reducere de două treimi din pedeapsă.
"Dan Adamescu a depus prin avocaţii săi la Judecătoria Sector 4 cerere de eliberare condiţionată din executarea pedepsei, dat fiind că în baza art.72 C.pen. a fost dedusă perioada cuprinsă între 05 iunie 2014 şi 22 iunie 2015, perioadă corespunzătoare măsurilor preventive privative de libertate. Până la data formulării prezentei cereri, Dan Adamescu a executat facţia de 1/3 din totalul pedepsei cu închisoarea, executând deja 534 de zile închisoare (măsuri preventive+ executare pedeapsă) dintr-un total de 1.467 zile (4 ani şi 4 luni), fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art.100 alin. (1) lit. a) C.pen", anunţa atunci PR-ul familiei, Mihaela Petrovan, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, Dan Adamescu are 68 de ani şi doreşte să beneficieze de "reducere de 2/3 din sentinţă". Reprezentanţii familiei susţineau la acea vreme că omul de afaceri suferă de 15 boli, ce s-ar fi agravat în închisoare.
Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, în luna mai, la patru ani şi patru luni de închisoare în dosarul în care era acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă, alături de el fiind condamnaţi şi patru magistraţi la pedepse cuprinse între 3,4 ani şi 12 ani şi două luni. El a fost găsit vinovat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.