Eveniment

Deficitul bugetar a ajuns la 15 mld. lei la şase luni. „Reduta deficitului de 3% din PIB nu mai poate fi apărată“

Deficitul bugetar a ajuns la 15 mld. lei la şase luni....

Autor: Iulian Anghel

27.07.2018, 00:08 2136

Veniturile bugetului general con­so­lidat au crescut în S1 cu 12,6% (la aceste venituri Fi­nan­ţele includ şi subvenţii agri­cole de aproximativ cinci mld. lei), dar veniturile fiscale au reintrat pe minus (- 0,1%), în vreme ce deficitul bugetar a atins 1,6% din PIB (15 mld. lei), cel mai mare din 2011 încoace.

Pe primele şase luni veniturile consolidate au crescut cu două cifre, dar cheltuielile au fost in­comparabil mai mari – plus 19%. În iunie, situaţia a fost şi mai dezechilibrată: veniturile au crescut cu 12,2%, iar cheltuielile cu 21,7%, cu un salt spectaculos la salarii (plus 36%) şi asis­ten­ţă socială (plus 31%). Astfel, bugetul consolidat a înregistrat un deficit, la şase luni, de 15 mld. lei (1,6% din PIB), cel mai mare con­sem­nat în primul semestru, din 2011 încoace.

„Problema bugetului este că veniturile nu mai pot creşte, nu au de unde, pentru că econo­mia încetineşte, cum era previzibil, în vreme ce chel­tuielile angajate cu greu pot fi date înapoi. În acest context, reduta deficitului fiscal de 3% din PIB nu mai poate fi apărată. Sau poate fi apărată cu grele sacrificii. Eu cred că deficitul va fi de­pă­şit“, comentează economistul Aurelian Dochia.

Lucrurile „au luat-o razna“, cometează şi economistul Dragoş Cabat. „Habar nu am de unde o să le iasă jocul, mai ales în ceea ce priveşte veniturile. Finanţele vor­besc despre o rectificare bugatară pozitivă (aş­tep­tată la finele lunii – n.red.), dar rectificarea tre­bu­ie să fie negativă. Trebuie să treacă la tăieri ma­sive de cheltuieli şi nu ştiu de unde o vor face pen­tru că, la recentele majorări de salarii nu se poa­te reunţa fără costuri politice“, comentează Cabat.

Povestea veniturilor bugetului este cu atât mai complicată cu cât guvernul socoteşte aici şi subvenţiile agricole care sunt bani ce intră în ţară, dar nu sunt bani cu care guvernul să poată să-şi astupe deficitele. Fără cele 5 miliarde de lei din subvenţii, veniturile consolidate în S1 ar fi fost de 127 md. lei, cu o creştere de 8,4%. an/an.

Finanţele şi-au îngustat spaţiul fiscal pentru că au cheltuit mai mult pe investiţii – 7 mld. lei la şase luni, faţă de 4 mld. lei în S1 2017. Dar Dochia aminteşte că aici intră şi achiziţiile Armatei, iar de acestea (2,5 mld. lei) nu profită economia pentru o creştere viitoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO