Eveniment

Discuţii în Alianţa 2020: Discuţia e care dă candidatul pentru prezidenţiale, care pentru premier

Discuţii în Alianţa 2020: Discuţia e care dă...

Autor: Petriana Condrut

22.06.2019, 14:47 207

Liderul USR Dan Barna a anunţat sâmbătă că USR şi PLUS sunt în faza de negocieri, urmând să decidă care partid va oferi candidatul la prezidenţiale şi care pentru funcţia de premier, astfel încât oferta să fie un tandem credibil pentru electorat. 

"Am discutat şi despre stadiul negocierilor în Alianţa USR-PLUS, au avut trei runde de negocieri. Suntem în etapa de analiză a celei mai bune variante de colaborare şi a celor mai bune modalităţi de continuare a Alianţei nu doar pentru prezidenţiale, unde vom avea un candidat unic, cât şi pentru locale şi parlamentare", a declarat liderul USR.

Despre prezidenţiabil, Barna a spus: "este o decizie în analiză. Nu am hotărât, însă vorbim despre un tandem, candidat la prezidenţiale şi propunere de premier, pentru a da credibilitate acestei oferte care pe 26 mai a fost semnificativ susţinută de români (...) Discuţia e în zona care partid oferă candidatul pentru prezidenţiale, care pentru premier, preşedinţii partidelor sunt în discuţie".

Legat de alegerile locale şi care va fi proporţia de candidaţi, Barna susţine că vor fi sondaje.

"La locale miza e ca alianţa să aibă cei mai buni candidaţi. În rest, principiul este al unei proportionalităţi adaptate în fiecare judeţ", a mai spus Barna.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO