Eveniment

Disponibilizări şi direcţii desfiinţate la Consiliul Judeţean Prahova; „Facem economie de 100 milioane lei în 4 ani”, susţine preşedintele Iulian Dumitrescu

Disponibilizări şi direcţii desfiinţate la Consiliul Judeţean Prahova; „Facem economie de 100 milioane lei în 4 ani”, susţine preşedintele Iulian Dumitrescu

Autor: Daniel Lazar

05.11.2020, 18:17 1625

Iulian Dumitrescu, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, va propune în şedinţa ordinară din luna noiembrie, o nouă organigramă a instituţiei, care presupune desfiinţarea a două direcţii şi disponibilizarea a 101 angajaţi ai apartatului de specialitate propriu al instituţiei. În acest fel, potrivit lui  Dumitrescu, economia la bugetul CJ Prahova va fi de 100 de milioane lei în 4 ani.

În cadrul aparatului propriu de specialitate al CJ Prahova, din cei 247 de angajaţi existenţi, vor rămâne 146, iar 15 persoane cu funcţie de conducere din cele 27 vor fi disponibilizate, ceea ce va duce la o economie de 12 milioane de lei anual.

“Am găsit în organigramă 8 posturi de pompier, care nu se justifică în condiţiile în care ISU Prahova are sediul la 1 kilometru distanţă de sediul CJ Prahova. Voi cere şi desfiinţarea Direcţiei de Plante şi Întreţinere Drumuri Judeţene, cu 55 de posturi, ceea ce va duce la o economie de 4 milioane lei an, adică 16 milioane pe 4 ani”, a spus şeful CJ Prahova.

O altă Direcţie care va fi propusă spre desfiinţare este cea Judeţeană de Pază, cu 159 de posturi şi salarii brute de 5.000-6.000 lei lunar, ceea ce va duce la economii de 8 milioane lei anual.

„În perioada cât am studiat în ţară şi peste hotare, inclusiv la Harvard, am înţeles că pentru a avea rezultate trebuie să îţi stabileşti obiective, strategii şi misiunea şi apoi este necesar să ai o structură care să transpună în practică strategia propusă Vrem să ducem Prahova pe primul loc la atragerea fondurilor europene, să avem spitale funcţionale. La Consiliul Judeţean am găsit o structură de personal plafonată, fără chef de muncă, fără o cultură a obiectivelor clară”, a mai spus Iulian Dumitrescu.

 
AFACERI DE LA ZERO